Pe 26 aprilie 2011, în a treia zi de Paşte, Parohia Ortodoxă Română din Mălainiţa şi Remesiana şi Asociaţia Ariadnae Filum din Serbia organizează la Mălainiţa Festivalul de Paşte al românilor din Timoc. Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării, sprijină şi în acest an organizarea acestui eveniment.
Programul cuprinde spectacole de muzică şi dansuri populare româneşti ale unor ansambluri locale şi un recital susţinut de Florin Vasilică şi grupul Teleormanul, prezenți pentru a doua oară printre românii timoceni. Evenimentele vor avea loc pe pajiştea din faţa Bisericii Sf. Arhangheli şi Preacuvioasa Maica Parascheva şi vor fi precedate de slujba religioasă oficiată de protopop iconom stavrofor Boian Alexandrovici şi alţi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române. La eveniment vor participa români din Timoc, dar şi reprezentanţi ai românilor din Voivodina.
În Serbia, comunitatea românească este concentrată în special în arealul delimitat de râul Morava (la apus), Dunăre (partea de nord) şi Timoc (partea de sud-est) şi, după surse comunitare, numărul românilor/vlahilor din această zonă este de peste 350.000. Aceştia trăiesc în 154 de localităţi (sate şi comune), compacte din punct de vedere etnic şi în 48 de localităţi cu populaţie mixtă româno-sârbă. Situaţia în cadrul comunităţii româneşti din Serbia de Nord-Est (Timoc) este una dificilă, românii din zonă nefiind recunoscuţi ca minoritate naţională şi, implicit, nebeneficiind de drepturile şi libertăţile aferente. Românii/vlahii din Timoc sunt consideraţi „un grup etnic de origine necunoscută", încercându-se acreditarea ideii – fără nicio susținere din punct de vedere istoric și științific – că ar fi de origine slavă. În Voivodina românii beneficiază de învăţământ public, emisiuni tv şi radio în limba română.