Miercuri, 12 ianuarie 2011, începînd cu ora 15.00, la sediul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Sala Multimedia (Șoseaua Kiseleff nr. 30) va avea loc o conferinţă de presă despre participarea României la Bienala de Artă de la Veneţia din acest an. La conferinţă vor participa ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, domnul Kelemen Hunor, preşedintele Institutului Cultural Român, domnul Horia-Roman Patapievici, comisarul şi vicecomisarul participării României la Bienală, reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, precum şi reprezentanţi ai echipelor celor două proiecte care vor reprezenta România la Veneţia în acest an.