Berlinala 2017: Dana Bunescu a primit Ursul de Argint pentru montajul filmului Ana, mon amour

Dana Bunescu a primit sâmbătă, 18 februarie 2017, în cadrul Berlinalei, Ursul de Argint pentru realizări artistice şi tehnice deosebite, pentru montajul filmului Ana, mon amour, regizat de Călin Peter Netzer.

Potrivit Agerpres, laureata a declarat că dedică trofeul echipei filmului: „Echipei. Fiecărui membru al echipei, pentru că toată munca lor se regăsește acolo. Până să ajungă la mine, materialul a trecut prim mâinile și prin capetele multora. Și prezența se simte în fiecare fotogramă. Și trebuie respectată. Și de-asta mi se pare important ce s-a întâmplat", a spus Dana Bunescu. Ea a afirmat că a făcut echipă bună cu toți cei care au lucrat la acest film.„Am făcut echipă bună - nu este prima oară când lucrăm împreună, că am colaborat și la Poziția copilului - e o plăcere. Ne înțelegem foarte bine. Negociem întotdeauna ce e de negociat. Nu există porți închise în nas. Discutăm și facem, deci colaborarea e foarte ușoară și foarte plăcută", a mărturisit Dana Bunescu pentru Agerpres.

Cea mai apreciată monteuză din România, cu o carieră deja impresionantă (cuprinzând, printre altele, Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu, Moartea domnului Lăzărescu, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, Poziția copilului) a fost uimită când a auzit că a câștigat, declarând în aplauzele sălii că a rămas fără cuvinte, scrie Hotnews.ro.

Analiza unei povești de dragoste, o incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate și delicate momente din evoluția unui cuplu, filmul Ana, mon amour a fost proiectat în premieră mondială vineri seara în cadrul competiției oficiale a celei de-a 67-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.Scenariul este semnat de Călin Peter Netzer, Cezar Paul Bădescu și Iulia Lumânare și a fost inspirat de romanul Luminița, mon amour scris de Cezar Paul Bădescu. Din distribuție fac parte Mircea Postelnicu, Diana Cavallioti, Adrian Titieni. Pe marile ecrane din România poate fi vizionat începând din 3 martie.

Institutul Cultural Român a sprijinit deplasarea echipei filmului Ana, mon amour la Berlinala 2017.

Surse: Agerpres, Hotnews