- 9 December 2024
- Etichete ICR Institutul Cultural Roman ICR Viena 1989: imaginile unei Revoluții
Institutul Cultural Român de la Viena marchează în perioada 11 decembrie 2024-14 ianuarie 2025 împlinirea a 35 de ani de la Revoluția Română din 1989, moment istoric care desemnează începutul libertății și democrației în România, odată cu căderea regimului comunist, printr-o serie de manifestări reunite sub titlul 1989: imaginile unei Revoluții. Seria de manifestăride la sediul ICR Viena include proiecția a două reportaje realizate de televiziunea austriacă ORF în 1989 și 1990 despre România, o expoziție de fotografie și un recital muzical folk-rock.
„România înainte și după Revoluție” prezintă reportajele Rumänien - Ein vergessenes Land”(1989, 20 min.) și Rumänien - Wir sind wieder Europäer”(1990, 25 min.), realizate de jurnalista Koschka Hetzer-Moldenpentru ORF. Evenimentul are loc pe 11 decembrie, ora 19.00, la sediul ICR Viena. Koschka Hetzer-Molden participă la o discuție cu publicul în care prezintă impresiile și experiențele sale avute în România înainte și după Revoluție.
Koschka Hetzer-Molden s-a născut în Hamburg. În copilărie, a locuit în România timp de 9 ani și a absolvit acolo primele două clase. Și-a încheiat cu succes studiile de actorie și regie la Max Reinhardtseminar din Viena. A colaborat cu teatre mari și mici din Hamburg și Viena. A făcut studii de teatru și psihiatrie la Universitatea din Viena până la seminarul de pregătire pentru disertație. Din 1972 a fost redactor cultural la ORF (radio și televiziune), a fost prezentatoare, a realizat reportaje culturale și documentare și a realizat numeroase emisiuni despre România.
„Timişoara Incognito - Revoluţia Română 1989” aduce în premieră la Viena expoziția de fotografie despre Revoluția din decembrie 1989 de la Timișoara, semnată de Constantin Duma, și un recital muzical folk-rock susținut de Doru Iosif & Horea Crișovan (Pro Musica). Evenimentul are loc pe 12 decembrie, ora 19.00, la sediul ICR Viena.
Expoziția „Timişoara Incognito - Revoluţia Română 1989”, care va putea fi vizitată până pe 14 ianuarie 2025,reunește o colecție de fotografii, realizate în timpul Revoluției din decembrie 1989 de la Timișoara de către fotograful Constantin Duma. Fotografiile expuse surprind instantanee ale evenimentelor de la Timișoara din perioada 16-22 decembrie 1989, multe dintre ele necunoscute publicului. Selecția de fotografii ilustrează momente tragice din zilele Revoluției și reconstruiește desfășurarea evenimentelor prin imagini.
Constantin Duma este cunoscut drept „fotograful Revoluției”, fotografiile sale alb-negru fiind cele mai valoroase documente în imagini ale revoltei populare din Timișoara care a declanșat Revoluția Română. La Revoluție a realizat prima fotografie pe 17 decembrie, când a făcut parte din convoiul care pornise spre Complexul Studențesc din Timișoara. Cariera lui Constantin Duma are peste cinci decenii, în care fotojurnalistul s-a distins prin ilustrarea multor evenimente politice majore, prin fotografia citadină sau imaginea de reportaj. În prezent lucrează la AGERPRES.
Concertul cu Doru Iosif și Horea Crișovan este un omagiu adus formației românești de muzică rock din Timișoara Pro Musica. Aceasta a fost înființată de Ilie Stepan în 1973 și este singura trupă rock din România a cărei lucrare în versiune scenică a avut parte de 11 vizionări ale cenzurii comuniste şi apoi a fost interzisă. Grupul Pro Musica a cântat pe 20 decembrie 1989 în fața a peste 100.000 de manifestanți, împotriva regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu (cu dictatorul la acea dată încă la putere) în primul oraș liber din România.
„România: Momentul 1989” este simpozionul care încheie seria de evenimente dedicate Revoluției Române din 1989 și are loc pe 13 decembrie, ora 11.00 - 13.00, la sediul ICR Viena.
Participanți: Vasile Szabo, vicepreședinte al Asociației Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 din Timișoara, Conferențiar univ. dr. habil., Universitatea de Vest din Timișoara, Gino Rado, Președintele Centrului Național de Documentare, Cercetare și Informare Publică despre Revoluția Română din 1989 și Siegfried Thiel, redactor-șef al Banater Zeitung.
Sesiunea de comunicări este în limba română cu interpretare în limba germană.
Vasile Lucian Szabo este vicepreședinte al Asociației Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 din Timișoara, Conferențiar univ. dr. habil. la Departamentul de Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universității de Vest Timișoara. Este prozator, critic literar, eseist, editor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Asociaţiei Române de Istoria Presei și preşedinte al Clubului de Literatură SF Helion Timişoara.
Gino Rado este istoric și președinte al Asociației Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 din Timișoara. Este licenţiat al Facultății de Istorie a Universităţii Babeş Bolyai Cluj – Napoca, fiind specializat în istoria modernă universală şi a României. A coordonat mai multe volume și este autorul câtorva cărți de cercetare istorică despre reprimarea Revoluţiei Române din Decembrie 1989, procesul de la Timișoara și procesul lui Nicu Ceaușescu.
Siegfried Thiel este jurnalist de carieră, fost președinte al asociației de presă al minorității germane din Europa de Sud-Est FunkForum, scriitor și autor de ghiduri jurnalistice și redactor-șef al ziarului de limbă germană Banater Zeitung.
Organizatori: Institutul Cultural Român de la Viena, Ambasada României în Republica Austria, ORF Austria, Asociația Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii, Universitatea de Vest Timișoara, Organizația de Management a Destinației (OMD) Timișoara.