- 4 July 2017
- Etichete Iua Universală a Iei sărbătorită la Istanbul ICR Istanbul
Cu ocazia Zilei Universale a Iei, marți, 4 iulie 2017, la sediul Institutului Cultural Român „Dimitrie Cantemir” a avut loc o prezentare multimedia a cămășii tradiționale, simbolistica veşmântului popular românesc – cromatică, motive – cu scopul de a recupera tradiţia şi, totodată, de a regenera identitatea şi creativitatea populară. Materialul prezentat în limba turcă în cadrul evenimentului de la ICR Istanbul a cuprins informații bine documentate, furnizate de specialiștii Muzeului Național al Țăranului Român. Prezentarea Tradiția cusutului - povești și simboluri a fost semnată de Ilea Horațiu Silviu, curator la Muzeul Național al Țăranului Român.
Evenimentul propus de ICR Istanbul și organizat
în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român a reușit
să aducă în prim plan ia ca simbol internațional al culturii românești și ca
reprezentare emblematică a costumului național. Publicul divers prezent la eveniment – deputați, artiști plastici, studenți de la Academia de Modă Istanbul,
secția Design Vestimentar, membri ai comunității românești din Istanbul – a
privit o selecție de instantanee care surprind bluze românești de patrimoniu și
costume populare din diferite zone geografice ale României (Mehedinți, Gorj,
Dolj, Vâlcea, Teleorman, Romanați, Argeș, Iași, Dobrogea) și au fost
informați despre tipurile, materialele, broderiile, culorile, proporțiile
folosite, particularitățile și repartiția pe zone a cămășilor femeiești.
La finalul
prezentării a urmat o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri, ocazie cu
care publicul turc s-a arătat interesat să afle mai multe despre menirea însemnelor
cusute cu grijă pe fiecare ie, despre semnificația maramei țărănești de
borangic, despre ocaziile relevante de a
purta ia tradițională în ziua de azi și despre transpunerea imaginii iei în
artă.
Proiectul se încadrează în Tema III: „Tezaurul etno-folcloric” și a urmărit promovarea în rândul comunităților de români a elementelor de simbolistică națională și a sărbătorilor cu încărcătură identitară din calendarul românesc, precum și stimularea interesului publicului turc pentru ţara noastră, prin promovarea aspectelor definitorii ale culturii tradiţionale.