- 7 December 2016
- Etichete ICR Institutul Cultural Roman Teatrul de Animatie Tandarica Festivalul International de Teatru Clasic Izmir ICR Istanbul
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir" de la Istanbul a susținut participarea Teatrul de Animaţie Ţăndărică, cu spectacolul de marionete pentru adulți non-verbal „Candid", după Voltaire la Festivalul Internațional de Teatru Clasic Izmir - TAKSAV, aflat la a V-a ediție. Scenariul, regia artistică, costumele, păpușile și animația digitală sunt semnate de un singur nume, Cristian Pepino, iar muzica îi aparține lui Dan Bălan. Spectacolul, care a avut loc în data de 7 decembrie 2016, de la ora 20:00, la İzmir Konak Selahattin Akçiçek Kültür Merkezi - Centrul Cultural Selahattin Akcicek, Izmir Konak, a durat 60 de minute și a fost urmărit de 216 spectatori turci, români și străini.
Din distribuție au făcut parte: Mihai Dumitrescu, Liliana Gavrilescu, Georgiana Dinescu, Petronela Purima, Marin Fagu.
Păpușarii românii au impresionat publicul din Izmir cu un spectacol modern, alert, plin de culoare şi ritm, jucat într-un amalgam de limbi, lucru care conferă o deosebită savoare şi care, pe lângă mijloacele clasice ale animaţiei, foloseşte tehnica proiecţiei digitale.
Festivalului Internațional de Teatru Clasic din Izmir a fost organizat de operatorul cultural TAKSAV - Toplumsal Araştırmalar, Kültür ve Sanat için Vakıf - Foundation for Social Research, Culture and Art, în perioada 2-12 decembrie 2016, Festivalul fiind cel mai mare eveniment de gen din zona Egeană.
Tema festivalului din 2016 a fost „speranța", iar actorii români au fost considerați unii dintre invitații de onoare ai ediției de anul acesta deoarece participările de excepție ale Teatrului de Animație Țăndărică la numeroase festivaluri din lume a adus atât premii și nominalizări importante, cât și o recunoaștere a profesionalismului și a calității performanțelor la nivel internațional.
Prin susținerea participării la festival a Teatrului de Animație Țăndărică, ICR Istanbul a reușit să asigure continuitate parteneriatului cu un operator cultural local foarte important.
Selecția a fost una strânsă, comisia de evaluare a Festivalului alegând piesa de teatru „Candid" în urma evaluării a 200 de companii de teatru naționale și internaționale, care au aplicat să participe la ediția din acest an a Festivalului.