- 27 February 2013
- Etichete Icr Institutul cultural roman Tulcea Luchian
Institutul Cultural Roman filiala Tulcea va invită miercuri, 27 februarie 2013, de la ora 16.00, la evenimentul cultural intitulat „Ştefan Luchian, Iubirea unui suflet nemuritor“, organizat la Art Café Casa Avramide.
Vor conferenţia Doina Pauleanu (Muzeul de Artă Constanța), Ibrahima Keita, Doru Luchian (ICEM Tulcea). Evenimentul se va încheia cu vizionarea filmului artistic Ştefan Luchian, regia Nicolae Mărgineanu.
Pictorul Ștefan Luchian, denumit poetul plastic al florilor, a absolvit clasa de pictură a Școlii Naționale de Arte Frumoase, pe care o absolvă în 1889, obținând medalia de bronz pentru un Cap de expresie și un Studiu după natură. Maestru i-a fost Nicolae Grigorescu. În anul 1889, pleacă la München, unde studiază două semestre la Akademie der Bildenden Künste. Revine în țară în 1890 și participă la prima expoziție a societății de artă Cercul artistic. În 1891, pleacă la Paris, unde studiază la Academia Julian. Revenit la București, va fi în 1896 principalul inițiator al „Expoziției artiștilor independenți“, iar în 1899 participă la „Expoziţia artiştilor în viaţă“ şi, împreună cu fostul său coleg de şcoală, Nicolae Vermont, deschide o nouă expoziţie personală. În 1900, participă cu două pasteluri la „Expoziția Universală“ de la Paris. În același an, apar primele manifestări ale unei afecțiuni ale măduvei spinării, care îl lasă infirm pentru tot restul vieții. Continuă totuși să lucreze cu frenezie și, până în 1915, expune neîntrerupt la diverse expoziții. La expoziția sa din 1905, singurul cumpărător al unui tablou a fost pictorul Nicolae Grigorescu.
Ștefan Luchian s-a născut la 1 februarie 1868 şi a murit la 28 iunie 1916 la Ștefănești, un sat (azi oraș) din Botoșani.