Prezentarea volumului de benzi desenate „Doi oameni. Podul” la Tel Aviv

ICR Tel Aviv organizează joi, 20 martie 2025, prezentarea romanului grafic „Doi oameni. Podul”, ilustrat de artistul Max Cambellotti, apărut în limba italiană la Editura Voglino, Torino, 2024.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Institutul Cultural Italian de la Tel Aviv și se desfășoară în limbile română, ebraică și italiană, cu participarea Suzannei Ruth Raweh, a E. S. Colette Avital, directorul Organizației Supraviețuitorilor Holocaustului în Israel, și a Cristinei Travanini, directoarea Institutului Cultural Italian de la Tel Aviv.

Născută în România, în 1938, Suzanna Raweh a fost internată, împreună cu părinții săi, în diferite lagăre de concentrare și de muncă forțată din Europa de Est în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Romanul grafic, bazat pe fapte și întâmplări adevărate, prezintă și povestea prieteniei care s-a dezvoltat în lagăr între tatăl Suzannei, dr. Zaharia Siperstein, și comandantul german Alfred Grube. Pe baza întâlnirii dintre cei doi protagoniști ai trecutului, astăzi se țese o prietenie între Isabel Grube, nepoata comandantului german, și Suzanna Ruth (Susie), fiica doctorului evreu care a supraviețuit Holocaustului.

Prin tematică, proiectul are formatul unui „gallery talk” în cadrul expoziției curente de benzi desenate prezentată la ICR Tel Aviv, intitulată „Imagini din trecut. Holocaustul în România”, concepută și realizată de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.