Bogdan-Alexandru Stănescu (n. 1979) a debutat în Ziarul de Duminică. A colaborat constant la revistele Luceafărul, Adevărul literar si artistic, Suplimentul de cultură și Ziua literară, Observator cultural. În prezent, este coordonator al colecției de literatură universală a Editurii Polirom.
A publicat un volum de corespondență cu Vasile Ernu (Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc, Polirom, 2010), volumul de versuri Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul, Cartea Româneasca, 2012, și unul de eseuri critice (Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelștam, ART, 2013).
În anul 2015, lui Bogdan-Alexandru Stănescu i-a apărut, la Ed. Cartea Românească, cel de-al doilea volum de versuri, anaBASis.
A tradus un volum de corespondenta James Joyce (Draga Nora, ART, 2013), un roman de Alberto Manguel (Toți oamenii sunt mincinoși, Baroque Books & Arts, 2012) si un volum semnat de Howard Mittelmark si Sandra Newman (Cum sa NU scrii un roman, Baroque Books & Arts, 2014). Este doctor in literatura din 2012, cu o teza despre Emil Botta. Este cofondator al Festivalului International de Literatura de la București.
În anaBASis, scrie Adina Dințoiu – Bogdan-Alexandru Stănescu ”face aluzie la un episod evocat de Plutarh, referitor la aspra educaţie spartană (războinică), în care un băiat e prins cu o vulpe în manta (pe care o vânase pe câmp, pentru a-şi potoli foamea): în context, episodul antic marchează simbolic scindarea interioară a eului poetic, care îmbracă, de altfel, la Bogdan-Alexandru Stănescu, diverse măşti. Călătoria –războinică (războiul e şi el un indiciu al acestei scindări, al acestui conflict interior) – în trecut, în Antichitatea greacă (dar nu numai) echivalează şi cu o coborâre în sine, în straturile profunde ale conştiinţei (de la propria copilărie la copilăria omenirii)… Într-adevăr, poetul practică un inedit mod al hiperbolei în textele sale: avem de-a face cu o poezie livrescă şi barocă, hiperbolică şi narcisistă – un narcisism corectat (din fericire) de umor (vezi şi jocul de cuvinte din titlul cărţii, anaBASis). Din textele Antichităţii clasice, poetul reţine imageria/imaginarul războinic (vezi Iliada), dar şi stilul grandios şi dionisiac. Componenta bahică, de altfel, serveşte şi ca „trambulină” pentru legătura cu poezia americană a secolului XX: beţia este, în fond, cea care „vede monstruos”, hiperbolic, dar şi aceea care, pe urmele francezului Rimbaud, duce la .”
