Expoziția Instituția Publică Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” – File de Istorie (1864 – 2024)

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău în colaborare cu Instituția Publică Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” organizează, în perioada 15-25 martie 2024, expoziția „Instituția Publică Liceul Teoretic Gheorghe Asachi – File de Istorie 1864 – 2024”. Evenimentul va marca cei 160 de ani ai Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” și va pune în valoare patrimoniul istoric și cultural al orașului Chișinău.

Expoziția va oferi publicului o perspectivă unică asupra istoriei Instituției Publice Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” și a comunității în care aceasta s-a dezvoltat, dezvăluind contribuția acestui locaș de învățământ la conservarea și promovarea moștenirii istorice și a rolului asumat de susținător-cheie în valorificarea epocilor trecute și în educarea generațiilor actuale și viitoare.

Instituția Publică Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău este o comoară istorică și cultural - cea mai veche școală dintre Prut și Nistru, care a traversat diverse regimuri politice, păstrându-și identitatea și promovând cele mai înalte standarde educaționale și culturale. Sediul vechi în care funcționează liceul - o adevărată mărturie a trecutului bogat și divers al Basarabiei - este declarat monument architectural și istoric și inclus în Registrul Monumentelor Istorice din Republica Moldova. De-a lungul timpului, instituția a fost martor și, de multe ori participant activ, la transformările majore din istoria Basarabiei, adaptându-și metodele de predare și misiunea educativă pentru a răspunde provocărilor timpului și dezideratelor mișcării de eliberare națională. Instituția și-a consolidat reputația ca centru de excelență în educație, devenind un nume de rezonanță în cadrul comunității locale și naționale. Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău reprezintă una dintre instituțiile emblematice ale educației și culturii române, reflectând nu doar evoluția învățământului, ci și istoria și tradițiile care au definit această comunitate în decursul de peste un secol și jumătate.

Vernisajul va avea loc vineri, 15 martie 2024, ora 13.00, în incinta Palatului Național „Nicolae Sulac” din Chișinău.

Parteneri media: TVR Moldova și Radio Chișinău