Marţi, 27 octombrie 2009, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucureşti), dezbaterea din seria Arte Marţiale îl are ca invitat pe artistul plastic Dumitru Gorzo.
Dumitru Gorzo (n. 1975, Ieud, Maramureş), unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români contemporani, s-a numărat printre membrii fondatori ai grupului Rostopasca. A avut numeroase expoziţii în ţară şi peste hotare. Proiectele individuale sau de grup în care a fost implicat au stârnit adesea controverse.
„Gorzo este un produs tipic al culturii şi civilizaţiei anilor 2000. El este probabil primul artist român care s-a construit ca brand dincolo de sfera strîmtă şi specializată a artelor vizuale. Succesul mediatic, apariţia în reviste de modă, la rubricile de fapt divers ale marilor televiziuni , la evenimente mondene, a depăşit cu mult perimetrul consacrat, la noi, fenomenului cultural şi a determinat în conştiinţa publicului asocierea numelui Gorzo nu cu sfera aleasă, serioasă şi oarecum neutră social a artelor frumoase, ci cu provocarea politică, sexuală, religioasă. (…) Contrafacerea contrafacerii pare a fi afacerea estetică marca Gorzo, iar spiritual caragialesc, cu versatilitatea, inconstanţa, candoarea şi penibilul triumfal ce-l caracterizează, pare a fi genul său proxim. La Arte Marţiale ne vom întreba, împreună cu Dumitru Gorzo, artist (pseudo)ultra-românist recent relocat la New York, dacă genul acesta de subversiune face doar valuri, capital de imagine, sau face (reface sau preface) valori actuale. Luciditatea sa ofensatoare şi criticismul complet scufundat în consum funcţionează ca un revelator sau ca un alibi al divertismenului generalizat?" - Erwin Kessler, moderator al seriei de întâlniri Arte Marţiale
Accesul publicului la dezbatere este liber.