Expoziție și lansare de catalog în cadrul proiectului „Fascinația Orientului în arta contemporană“ – un proiect care unește lumea cultural-artistică a Constanței cu cea din Istanbul
Reprezentanți ai Muzeului de Artă Constanța vor participa, între 1–4 octombrie 2024, la Istanbul, la implementarea celei de-a doua etape a proiectului „Fascinația Orientului în arta contemporană”. Proiectul cultural se derulează în parteneriat cu Muzeul
Rețeaua Institutului Cultural Român marchează „Ziua Iei” la nivel internațional
Institutul Cultural Român anunță o serie de evenimente culturale organizate de reprezentanțele sale din străinătate pentru a marca „Ziua Iei”, sărbătorită anual la data de 24 iunie. În anul 2022, arta cămășii cu altiță a fost inclusă de UNESCO în
Termen prelungit pentru înscriere la Cursurile de Limba, Cultura și Civilizație Românească de la Brașov
Institutul Cultural Român prelungește termenul de înscriere la Cursurile de Limba, Cultura și Civilizație Românească de la Brașov până pe 10 iunie 2024. Pentru înscriere, solicitanţii vor trimite următoarele documente (scanate) la adresa de e-mail roxana.
ICR invită copiii din țară și străinătate la evenimente educative dedicate Zilei Internaționale a Copilului
Ateliere de creație, proiecții de filme, lansări de carte, expoziții, workshop-uri de bandă desenată și spectacole de teatru își așteaptă publicul, în preajma Zilei Internaționale a Copilului, la Institutul Cultural Român și reprezentanțele sale. Între
„Rendez-vous aux jardinsˮ: ateliere de creație pentru copii, cu participare gratuită, în grădina Institutului Cultural Român
Programul european „Rendez-vous aux jardinsˮ ajunge anul acesta la sediul Institutului Cultural Român, pe Aleea Alexandru nr. 38, între 31 mai – 2 iunie 2024. Cea de-a XXI-a ediție a programului organizat de Ministerul Culturii din Franța se desfășoară în
Proiecții aniversare, spectacole de teatru și ateliere pentru copii, la „CineCopilăria de Elisabeta Bostan”
Festivalul „CineCopilăria de Elisabeta Bostan”, organizatde Primăria Orașului Buhuși și produs de Asociația Artis,va avea loc în perioada 26 - 28 aprilie 2024, cu sprijinul ICR. Locuitorii județului Bacău și toți cei care o iubesc pe regizoarea Elisabeta
Învățați limba română în România! Cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească la Brașov, România
Ediția a XXVII-a - Braşov, România 1 – 20 iulie 2024 Institutul Cultural Român organizează Cursuri de limbă, cultură și civilizație românească la Brașov, programul fiind organizat în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universității Transilvania
Sărbătoarea Mărțișorului, marcată în străinătate de Institutul Cultural Român
Institutul Cultural Român marchează sărbătoarea Mărțișorului inclus în 2017 în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, după o candidatură comună a României, Bulgariei, Macedoniei și Republicii Moldova. Evenimentele
Ateliere de creație pentru copii cu ocazia Mărțișorului, la Lisabona
Institutul Cultural Român de la Lisabona și Ambasada României în Republica Portugheză continuă tradiția sărbătoririi Mărțișorului, simbolul vestitor al primăverii. Evenimentul, realizat în colaborare cu Institutul Limbii Române, va avea loc în data de
Tradiția Mărțișorului, sărbătorită la Londra prin ateliere de creație pentru copii
Institutul Cultural Român de la Londra și Ambasada României la Londra, alături de Ambasada Republicii Moldova la Londra organizează, pe 24 februarie 2024, un eveniment creativ pentru copii, care marchează tradiția Mărțișorului. Astfel, copiii sunt așteptați
Teatru de păpuși, ateliere de artă și colinde la Art Safari Christmas Edition, în parteneriat cu ICR
Art Safari, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, aduce bucuria sărbătorilor de iarnă la Palatul Dacia-România din București cu prima ediție Art Safari Christmas Edition. Gândit ca un eveniment cultural distracitv pentru întreaga familie, Art Safari Christmas
Expoziția „Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 de opinci”, în cadrul manifestării „Toamna Culturală Românească - Zilele Românilor din Roeselare” din Belgia
ICR Bruxelles, în colaborare cu Ambasada României în Regatul Belgiei și Asociația „Românii din Roeselare vzwˮ, organizează„Toamna culturală românească - Zilele Românilor din Roeselare: Personalități”, în perioada 23 - 24 septembrie 2023, la Dienstencentrum,