Sebastian Androne

11 Oct 2019

Zeci de concerte, în cinci orașe, la a XV-a ediție a Festivalului MERIDIAN

A XV-a ediție a festivalului de muzică contemporană MERIDIAN, unul din cele mai importante festivaluri de muzică nouă din țară, vă aşteaptă între 3 şi 10 noiembrie 2019 să intrați cu sufletul, mintea şi urechile deschise într-o lume a experiențelor şi experimentelor

12 Dec 2018

„Dincolo de colind“, concert de colinde contemporane iniţiat de ICR

Institutul Cultural Român,  în parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti, organizează un concert de colinde contemporane ce va avea loc miercuri, 12 decembrie 2018, ora 19. 00, în sala „George Enescu” a Universității Naționale de Muzică

Premii internaționale notabile pentru compozitorii din proiectul „Dincolo de colind“ iniţiat de ICR

Școala componistică românească a primit recent noi confirmări ale valorii sale în cadrul unor evenimente culturale notabile pe plan internațional. Doi dintre participanții la proiectul „Dincolo de colind“ inițiat de ICR în 2018 au fost distinși cu premii

27 Apr 2018

Rezultatul concursului destinat tinerilor compozitori români

Institutul Cultural Român organizează un proiect dedicat tinerilor compozitori români, care urmărește să readucă în atenția publicului colindele tradiționale, reinterpretate de noua generație de creatori prin prisma propriului limbaj muzical și cu

21 Jul 2017 - 30 Jul 2017

Cvartetul Ad Libitum la cea de-a IV-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Marvão

În perioada 21-30 iulie 2017 se va desfăşura cea de-a 4-a ediţie a Festivalului Internațional de Muzică din Marvão (FIMM), condus de renumitul dirijor german Christoph Poppen. La invitația organizatorilor și cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Lisabona,

1 Sep 2016 - 30 Sep 2016

Lista proiectelor culturale organizate de Institutele Culturale Românești din străinătate - SEPTEMBRIE 2016

Lista proiectelor culturale organizate de Institutele Culturale Românești din străinătate - SEPTEMBRIE 2016Institutul Cultural Român de la Beijing            3 septembrie / Vernisajul expoziției „Bucurie pură, semnată de artistul român Paul Mircea

29 Sep 2014

Pianistul spaniol Josu de Solaun a câștigat Secțiunea Pian a Concursului Enescu 2014

Josu de Solaun (Spania) a câștigat Premiul I al Secțiunii de Pian a Concursului Enescu sâmbătă, într-o seară de gală în cadrul căreia pianiștii finaliști au susținut concerte alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu. Premiul II i-a revenit tânărului