Ziua Românilor de Pretutindeni, marcată de ICR prin concerte, expoziții, ateliere și un concurs de eseuri pentru copii

Institutul Cultural Român marchează și anul acesta Ziua Românilor de Pretutindeni, organizând o serie de evenimente precum concerte, expoziții, un atelier despre simbolurile patrimoniului cultural și un concurs de eseuri dedicat copiilor și tinerilor din comunitățile românești de peste hotare. Evenimentele au rolul de a evidenția activitatea românilor din străinătate în scopul păstrării tradițiilor și obiceiurilor, precum și a identității de limbă și cultură.

***

Orchestra Camerata Regală și Corul Regal, sub bagheta dirijorului Răzvan Apetrei, au concertat în Sala de Piatră a Castelului din Balcic sâmbătă, 27 mai 2023, în cadrul proiectului „Concert Regal la Balcic”, organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Ambasada României în Republica Bulgaria și Centrul Cultural „Dvoreca”. Evenimentul a fost dedicat memoriei Reginei Maria a României și a inclus și proiecția filmului documentar Maria – inima României, regia Trevor Poots. Solista serii a fost tânăra soprană Isabela Stănescu. În deschiderea evenimentului, au luat cuvântul E.S. doamna Brânduşa Ioana Predescu, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Bulgaria, și președintele Institutului Cultural Român, Liviu Jicman.

Tot la Castelul Reginei Maria de la Balcic, pe simezele galeriei „Tunelul” din incinta Centrului Cultural „Dvoreca”, are loc expoziția de grafică „Balchik 2023ˮ semnată de artista Anastasia Stoiciu. Tematica expoziției este, în principal, axată pe peisajul urban, respectiv palatele Reginei Maria de la Cotroceni și Balcic și promovarea Palatului Cotroceni ca destinație de vizitat. Expoziția cuprinde peste 50 de lucrări de grafică-gravură, acuarelă, tehnici mixte, print și afiș. În perioada 27-28 mai 2023, Anastasia Stoiciu organizează un tur ghidat de tip atelier intitulat „Balchik 2023 în culori și tehnici de grafică”, în care prezintă tehnicile folosite în realizarea lucrărilor expuse. Expoziția, organizată cu sprijinul Institutului Cultural Român, va putea fi vizitată până marți, 30 mai 2023.

Ioana Corduneanu, fondatoarea asociației „Semne cusute”, susține un atelier, cu sprijinul Institutului Cultural Român și al Ambasadei României în Republica Elenă, în cadrul primei ediții a Festivalului de documentare a patrimoniului, organizat în perioada 26-28 mai 2023 în Hermopoulis, reședința insulei Syros și capitală a Insulelor Ciclade, din Grecia. Atelierul coordonat de Ioana Corduneanu, despre simbolurile patrimoniului cultural, reprezintă o excelentă ocazie de a promova creativitatea românească, moștenirea textilă tradițională și grija față de patrimoniu.

Institutul Cultural Român sprijină organizarea la Nicosia, Republica Cipru, duminică, 28 mai 2023, a celei de-a VII-a ediții a Festivalului Iei Românești. Evenimentul are loc la inițiativa Alianței Românilor din Cipru și se va desfășura în sala de festivități culturale a Primărei Strovolos din Nicosia. Interpretele Mihaela Lucia Pițigoi (fluier, caval, ocarina și voce) și Alexandra-Ilinca Din (nai și voce) vor prezenta un amplu recital de muzică populară, care cuprinde atât piese din repertoriul personal al fiecărei interprete, cât și piese de folclor autentic. Cele două intreprete vor susține ore de măiestrie la fluier, caval, ocarina și nai adresate elevilor Școlii românești de la Nicosia.

Institutul Cultural Român de la Viena organizează, în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal, în perioada 15 iunie - 14 iulie 2023, expoziţia Artiști români pe mapamond”. Expoziția este unul dintre cele mai mari evenimente de acest fel dedicate artei contemporane românești și cuprinde lucrări din colecția avocatului George Șerban, realizate de peste 50 de artiști români care s-au stabilit în țări din întreaga lume, unde au activat sau încă activează și conține aproximativ 60 de lucrări de pictură, desen, acuarelă, litografie și sculptură. Expoziția este o pledoarie pentru artă, cu scopul de a contribui la promovarea artiștilor și creatorilor români de cultură din diaspora și de a surprinde publicul cu o varietate de culori, forme, stiluri şi tehnici. Colecționarul George Șerban pune la dispoziție în mod gratuit lucrările prezentate în expoziție.

Tot cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni, dar și al Zilei Internaționale a Copilului, Institutul Cultural Român a lansat concursul de eseuri, povești, compuneri cu tema ”Eu și România”, pentru copiii și tinerii din comunitățile românești de peste hotare – comunități istorice și țări unde limba română nu este limbă de stat – cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani. Aceștia pot scrie despre România din amintirile bunicilor sau despre România lor, despre România pe care nu au ajuns să o cunoască și o privesc de la distanță sau chiar despre România pe care și-o imaginează peste 20 de ani. Participanții trebuie să aibă reședința în străinătate și să transmită textele pe e-mail, în perioada 20 iunie – 20 iulie 2023, la adresa eusiromania@icr.ro, alături de documentele solicitate în regulament. Un juriu compus din scriitori și jurnaliști culturali va decide câștigătorii, iar Institutul Cultural Român va acorda câte trei premii pentru fiecare categorie de vârstă.