Violonistul de origine română Ștefan Tarara, stabilit în Germania, a câștigat Concursul Enescu 2014, Secțiunea Vioară, într-o finală cu rânduri de aplauze în care a interpretat Concertul pentru vioară de Ceaikovski.
Premiul II i-a revenit tânărului violonist Fedor Roudine (Franța), iar cel de-al treilea violonistei Wonhee Bae (Coreea de Sud). Rezultatele au fost anunțate joi seară pe scena Ateneului Român, la finalul unei seri în care s-au interpretat Concertul pentru Vioară și Orchestră în Re Major Op. 35 de Ceakovski și Concertul în re minor op. 47 pentru vioară și orchestră de Sibelius.
Laureații Concursului Enescu 2014, Secțiunea Vioară au fost desemnați joi seară de către juriul internațional în cadrul unei ceremonii de gală în Sala Mare a Ateneului Român, cu participarea extraordinară a Orchestrei Filarmonicii George Enescu. Premiul I i-a revenit violonistului Ștefan Tarara (Germania), Premiul II a fost obținut de Fedor Roudine (Franța), iar Premiul III i-a revenit violonistei Wonhee Bae (Coreea de Sud).
Finala Secțiunii de Vioară a fost transmisă live pe un ecran în fața Ateneului Român, pe TVR 2 și TVR HD, precum și pe site-ul Festivalului și Concursului Enescu, www.festivalenescu.ro.
Șiruri de ovații și strigăte de 'Bravo!' s-au auzit din sală când Pierre Amoyal, Președintele Juriului Secțiunii de Vioară a anunțat numele câștigătorului Ștefan Tarara, violonist de origine română stabilit în Germania. Concursul Internațional George Enescu deschide drumul spre cariere internaționale pentru tineri artiști. Mari nume ale muzicii clasice de astăzi precum Radu Lupu, Alexandru Tomescu sau Elisabeth Leonskaja au debutat ca laureați ai Concursului Enescu, dovedind că, în muzica clasică internațională, România contează.
'Acest Concurs este dedicat lui George Enescu. Vă asigur că, pentru inima unui francez, Enescu este foarte important. Sunt atât de fericit că un asemenea Concurs îi este dedicat compozitorului român', a spus Pierre Amoyal.
Premiile Concursului Enescu sunt în valoare de peste 100.000 de euro. De asemenea, Ștefan Tarara va susține un concert la prestigiosul Festival de la Ravello, Italia în anul 2015. Fedor Roudine va beneficia de un masterclass oferit de Kronberg Academy, iar Wonhee Bae de un masterclass la Academia din Viena.
Trofeele Concursului Enescu 2014 poartă semnătura artistei Iulia Năstase și sunt din sticlă.
Următoarele Finale din cadrul Concursului Enescu 2014 se vor defășura pe 21 septembrie — Secțiunea Violoncel și pe 27 septembrie — Secțiunea Pian. Accesul publicul în sala de concert este permis chiar și fără rezervare, în limita locurilor disponibile. Pentru cei care ajung după începerea concertului, accesul se va putea face la prima pauză. 100 de locuri în aer liber sunt disponibile, de asemenea, pentru public în fața Ateneului Român unde Finala de Vioară a Concursului Enescu va fi transmisă live. Transmisii live vor fi asigurate și pe TVR 2 și pe site-ul www.festivalenescu.ro.
Ștefan Tarara, violonist de origine română stabilit în Germania s-a născut la 2 mai 1986. A absolvit în 2012 Masteratul în 'Interpretare Specializată pentru Soliști', cu note maxime în cadrul Universității de Muzică din Zurich. A concertat, în calitate de solist, alături de orchestre precum SWR Radio Orchestra, Münchner Rundfunkorchester, RTV Symphony Orchestra Ljubljana. Pe lângă cursurile de măiestrie pe care le susține în Europa, din 2014 Ștefan Tarara este asistentul prof. Zakhar Bron în Interlaken, Elveția, iar din 2010 este concertmaestru în Orchestra Filarmonicii din Mannheim. Prin 'Bursa Germana Musikleben' a obținut privilegiul de a cânta pe o vioară de Nicolo Gagliano. Printre cele mai importante premii obținute de artist până în prezent se numără Premiul III la Concursul Internațional 'H. Wieniawski' (Poznan, 2011), Premiul I la Concursul Internațional de Vioară 'R. Lipizer' (Italia, 2011) și Premiul II la Concursul Internațional 'Tibor Varga' (2008).