- 3 May 2019 - 5 May 2019
- Etichete Scurtmetraje romanesti Romania Festival Ifsak Icr istanbul
România este invitată la Festivalul Internațional de Film de Scurtmetraj İFSAK 2019 - ediția 25, care va avea loc la Clubul IFSAK – situat pe cunoscutul B-dul İstiklal, în perioada 3 – 5 mai 2019, anunţă Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbul.
România participă
ca țară invitată special la festival, în cadrul unei secțiuni aparte, scurtmetrajele românești prezentate neintrand în competiție.
La acest eveniment, România, prin reprezentanța ICR Istanbul, a propus participarea cu producția "The Christmas Gift", regizată de Bogdan Mureșanu, un film multi premiat la cele mai cunoscute evenimente de gen din întreaga lume.
Scrisoarea unui băiat pentru Moș Crăciun îi transformă tatălui o seară într-un thriller. Pe 20 decembrie 1989, câteva zile după represiunea sângeroasă de la Timișoara, tatăl află, spre oroarea lui, că fiul său i-a trimis o scrisoare lui Moș Crăciun în care îi spunea ce-și dorește. Băiatul înțelesese că tatăl își dorește moartea lui Ceaușescu.
Scurtmetrajul lui Bogdan Mureșanu a câștigat Premiul cel mare la competiția de scurtmetraje europene din cadrul Alcine și Premiul SGAE (Sociedad General de Autores y Editores) FOUNDATION - EUSKADI COUNCIL la cea de-a 60-a ediție a Festivalului Intenațional de Documentare și Scurtmetraje ZINEBI de la Bilbao.
"Cadoul de Crăciun" are acum un portofoliu care îl califică pentru o nominalizare la Premiul Oscar, la secțiunea scurtmetraj. Filmul a fost premiat în anul 2018 - NexT IFF, Romania - Audience Award for Romanian Film; Zubroffka IFF, Poland - THE WILD BISON AWARD (AUDIENCE AWARD); Romanischen FilmFestival Munchen, Germany - Audience Award; Interfilm Berlin, Germany - 2nd Prize in the Confrontations Competition; Zinebi IFF, Spain - SCRIPT AWARD SGAE FOUNDATION; Alcine IFF, Spain - 1st Prize; Cottbus IFF, Germany - Grand Prize; Izmir IFF, Turkey - Best International Film Award; CINEMED Festival du cinéma méditerranéen de Montpellier, France - Special Mention of the Jury; Transilvania IFF, Romania - Best Short Award (Romanian Days).
În 2019, producţia a fost apreciată la - GOPO Award, Romania - Best Romanian Short Film, Tampere IFF, Finland - Tampere Short Film Candidate EFA European Film Academy Awards; Tampere IFF, Finland - Best Fiction Category Prize; Tampere IFF, Finland - Audience Award of the International Competition; Palencia MCIP, Spain - Youth Jury Prize for Best International Short Film; Clermont-Ferrand IFF, France - Grand Prix.
Partenerul turc, IFSAK, a alcătuit o întreagă listă de scurtmetraje românești de succes care, chiar dacă au mai fost prezentate în cadrul unor festivaluri cinematografice, sunt încă în vogă și prezintă un larg interes.
Celelalte filme prezente în festival și solicitate de partenerul turc sunt: Spid, regizor Bogdan Muresanu, Offstage, regizor Andrei Huțuleac, Plan B,regizor Simona Savaşi Prăjitorul de pâine, regizor Cristian Pop.
Spid, regia Bogdan Mureșanu
Un șofer de taxi își șantajează fosta iubită: ori acceptă să-l întâlnească ori .. îi sugerează că poate face oricând un accident brusc cu clientii în mașină..
Offstage, regia Andrei Huțuleac
„Offstage”, de Andrei Huţuleac, a obținut trofeul pentru cel mai bun scurtmetraj de ficţiune la cea de-a 33-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Varşovia IFF 2017 şi şi a intrat automat în cursa pentru o nominalizare la premiile Oscar.
O producţie independentă DaKINO Production, avându-l producător pe Dan Chişu şi coproducător pe Andrei Huţuleac, „Offstage” este un scurtmetraj tragicomic despre o regizoare de teatru ratată care încearcă să-şi pregătească fiul pentru admiterea la actorie în ciuda evidentei lipse de talent a lui.
Plan B, regia Simona Sava
Un film despre o relație și un copil care trec prin grele încercări pentru a putea merge mai departe.
Prăjitorul de pâine, regia Cristian Pop
Ceea ce trebuia să fie un mic dejun, devine o scuză suficient de bună pentru o discuție despre principii și viață.
Odată cu seria de filme prezentate în acest an de ICR Istanbul, se continuă promovarea și familiarizarea publicului local cu producții românești de mare succes. Într-un astfel de festival, impactul filmelor produse de tineri aflați la început de drum sau producători și regizori deja consacrați va fi unul considerabil. Este unul dintre momentele prielnice pentru reprezentanții țării noastre, în care, producători, regizori români pot intra în legătură cu piața internațională de gen, pot lega noi colaborări, își pot prezenta cele mai noi producții într-un festival dedicat lor.
Cinematografia românească, bine cunoscută pentru rezultate foarte bune, recunoaștere prin premii internaționale, poate fi încă o dată prezentă și prezentată într-un cadru și context internaționale. ICR Istanbul își reconfirmă și pe această cale deschiderea către operatori culturali turci din toate zonele vieții culturale locale.
IFSAKa fost fondată în anul 1959 și de atunci, clubul a susținut industria fotografiei și a cinematografiei, având mai multe seminarii și organizând multe evenimente de gen. Totodată, IFSAK a propus și organizat și un festivalul de scurt metraj. Anul acesta, evenimentul atinge cifra 25, fiind ani de organizare, în cadrul căruia cele mai bune producții autohtone sunt selectate pentru competiție. Franța, Italia, Ungaria, Polonia, Spania, Portugalia sunt doar o parte dintre țările care și-au prezentat, de-a lungul anilor, producțiile cinematografice în cadrul festivalului. - transmite ICR Istanbul