Recital de violoncel și pian susținut de artiștii Marcel Spinei și Sanda Spinei la Roma

Accademia di Romania in Roma, în colaborare cu Ambasada României la Roma invită publicul să participe, în data de 21 iunie 2024, de la ora 18:30, la un regal de muzică clasică, un recital de violoncel și pian susținut de maestrul Marcel Spinei alături de Sanda Spinei. În cadrul concertului este prevăzut un intermezzo liric, cu versuri de Mihai Eminescu traduse în italiană de Rosa del Conte și Marco Cugno.

Evenimentul face parte din programul anual „Festa della musica”, organizat de Asociația Italiană pentru promovarea Festivalului „Festa della musica” și promovat de Ministerul Culturii italian, Comisia Europeană și Departamentul pentru Politici pentru Tineret și va avea loc la sediul Ambasadei României la Roma, Via Niccolò Tartaglia 40.


Lucrările, așa după cum arată titlul, pornesc de la miniaturi muzicale, la piese de mai mari dimensiuni.


Programul va cuprinde:

Grigorie Bunu Aliatu Ieromonahul (sec.XV), Kratima

Tomasso Albinoni, Adagio

Dimitrie Cantemir, Alungând tristețea

Antonio Vivaldi, Allegro

Johann Sebastian Bach, Air

Bach-Gounod, Ave Maria

Luigi Boccherini, Menuet

Franz Schubert, Ave Maria

Piotr I. Tchaikovsky, Canzone napoletana

Robert Schumann, Träumerai

Federico Garcia-Lorca, Viva Sevilla

Camille Saint-Saëns, Le Cygne

Constantin Dimitrescu, Dans țărănesc

George Enescu, Andante religioso

Béla Bartók, Dansuri populare românești

Astor Piazzola, Libertango

Dan Dediu, Retorische Melodien

Marcel Spinei, Meditatio op. 4, con suoni elettronici

Giuseppe Verdi, Corul sclavilor din opera Nabucco


Majoritatea lucrărilor sunt transcrise și aranjate de muzicianul Marcel Spinei. Vor exista și câteva premiere absolute, cum ar fi: Grigorie Bunu Aliatu (compozitor român din sec. al XV-lea), Dimitrie Cantemir domnitorul.


Intrarea la concertul din data de 21 se face în limita locurilor disponibile și cu rezervare prealabilă la adresa de mail: roma.events@mae.ro


Marcel Spinei este compozitor, violoncelist, dirijor, muzicolog, profesor doctor în muzicologie, editor. Provine dintr-o familie de preoți și compozitori de muzică religioasă, atestați în Basarabia de peste cinci generații. La 6 ani începe studiul violoncelului cu profesorul și violoncelistul Constantin Gogan, iar pianul cu pianistul, dirijorul și profesorul Victor Golescu. Un an mai târziu are loc debutul lui ca violoncelist, într-un recital de muzică de cameră, susținut pe scena Filarmonicii din Craiova. La 14 ani are loc debutul ca solist-violoncelist, acompaniat de Orchestra Simfonică a Filarmonicii din Craiova, dirijor Teodor Costin. La aceeași vârstă debutează în calitate de compozitor, prezentând pe scena Filarmonicii din Craiova Trei lieduri pentru voce și pian, pe versuri de Lucian Blaga, având ca solistă pe soprana Emilia Petrescu. La Universitatea Națională de Muzică a absolvit clasa de solistică sub îndrumarea prof. violoncelist Iuliu Boniș, fost elev al lui Pablo Casals și Enrico Mainardi. A obținut două doctorate: București, 2003 și Atena, 2011. A fost profesor de violoncel la Școala de Muzică nr. 3 și la Liceul de Artă „Dinu Lipatti” din București. A fost profesor și în Grecia, la Conservatorul Național Superior de Muzică din Atena, iar în România profesor la Universitatea din Pitești. Este membru al Uniunii Compozitorilor din România (UCMR), Republica Moldova (UCMM) și a colaborat cu Uniunea Compozitorilor și Editorilor din Italia (SIAE). A compus până în prezent peste 250 de lucrări, prezentate în numeroase săli de concerte ale lumii și tipărite în România, Grecia, Italia, iar câteva se află în Biblioteca Congresului American din Washington. A interpretat în peste 2.500 de recitaluri și concerte. A participat la multe emisiuni de Radio și Tv din România și din Europa. I-au fost editate 10 CD și DVD, în România, Italia, Grecia, Germania, USA.


Sanda Spinei este pianistă, compozitoare, muzicolog, editor, profesor universitar, doctor în muzicologie. Provine dintr-o familie de ingineri, pictori și preoți. A început pianul la vârsta 5 ani cu prof. Eugenia Furtună, apoi a continuat cu prof. Maria Duca și Adrian Tomescu. La 12 ani a putut fi urmărită la Radio București cu două compoziții pentru pian. La Universitatea Națională de Muzică a absolvit sub îndrumarea pianistei prof. Dr. Lavinia Coman. A obținut doctoratul în 2004. A activat ca profesor la Liceul de Artă „Dinu Lipatti” din București. A fost profesor și în Grecia, la Conservatorul Național Superior de Muzică din Atena, iar în România profesor la Universitatea din Pitești. A participat la multe emisiuni de Radio și Tv din România și din Europa. I-au fost editate, alături de soțul ei, două CD și un DVD. A participat împreună cu soțul ei, la nenumărate recitaluri.