Proiecții speciale cu „Sieranevada“ lui Cristi Puiu la Spectacle Theater

Filmul lui Cristi Puiu Sieranevada, propunerea României la Premiile Oscar în anul 2016, se reîntoarce la New York pentru o serie limitată de proiecții, între 13 și 17 decembrie, realizată de ICR New York împreună cu Spectacle Theater, un mic cinematograf de artă din cartierul artistic Williamsburg, creat de un grup de tineri critici și curatori ca loc de întâlnire pentru iubitorii de filme valoroase, dar rar difuzate și cu circulație restrânsă.

Prima proiecție, de joi 13 decembrie 2018, va fi introdusă printr-un dialog despre cinema-ul lui Cristi Puiu și Sieranevada, purtat de criticul de film Steve Macferlane și directorul ICR New York, Dorian Branea.

Cele trei proiecții, parte a unei strategii complexe de promovare a filmului românesc pe care ICR New York o va derula în Statele Unite în următorii ani, vor inaugura un parteneriat de lungă durată între ICR New York și Spectacle Theater prin care cinefilii americani vor putea avea acces la filme românești importante, din toate epocile, ignorate până acum de distribuitorii americani.


SIERANEVADA  (2016, România, 173 min.)
Scenariul și regia:  Cristi Puiu

Cu: Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Judith State, Bogdan Dumitrache, Ana Ciontea. În limba română, cu subtitrare în limba engleză.

Când:

Joi, 13 decembrie, 18:30, precedat de o discuție între directorul ICRNY, Dorian Branea, și criticul și curatorul american Steve Macfarlane

Duminică, 16 decembrie, 17:00

Luni, 17 decembrie, 19:30

Unde:

Spectacle Theater, 124 S 3rd St., NY 11249