Muzicianul lunii aprilie în cadrul seriei de concerte organizate de ICR Londra şi de Societatea Enescu din Marea Britanie sub egida marelui compozitor este pianistul Matei Şerban Rogoz, ce propune publicului britanic o lectură personală a unora dintre cele mai celebre partituri de pian. Pianistul îşi va prefaţa recitalul, din care nu vor lipsi partituri de Beethoven, Prokofiev şi Enescu, cu o scurtă incursiune în istoria sonatei şi cu prezentarea lucrării sale „Sonata pentru pian în secolele XVIII – XIX. Aspecte stilistice și interpretative”.
Întreg programul acestui eveniment, care va avea loc pe data de 3 aprilie 2014, de la ora 19.00, este dedicat marelui dirijor George Georgescu, la 50 de ani de la moartea muzicianului.
Următorul concert din seria „Concertelor Enescu” va prezenta, în premieră în cadrul programului ICR Londra, „Dixtuorul” de George Enescu, ansamblul de zece suflători britanici fiind dirijat de Andrei Gocan.
Matei Șerban Rogoz s-a născut în București în 1973. A absolvit Liceul de Muzică “Dinu Lipatti” la clasa Ligiei Pop și Universitatea Națională de Muzică București la clasa profesorului Sandu Sandrin. Începând cu anul 1997 urmează, la Școala Normală de Muzică din Paris, cursuri de perfecționare, cu Françoise Thinat. La “Mozarteum” din Salzburg a urmat cursurile de măiestrie susţinute de pianistul Boris Bloch. A susținut recitaluri în București, Viena, Paris și alte orașe din Franța. În anul 2001 a organizat un concert “George Enescu” la Fundația Statelor Unite de la Paris. În 2002, în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Paris, organizează la Ambasada României din Franța două concerte dedicate creației enesciene, concerte filmate și ulterior difuzate de postul TVR Cultural. Cu ocazia a 50 de ani de la moartea lui George Enescu, colaborează din nou cu ICR la organizarea unui concert “George Enescu“. Este doctor în muzică al Universității Naționale de Muzică București, cu lucrarea “Sonata pentru pian în secolele XVIII – XIX. Aspecte stilistice și interpretative”.
Mai multe detalii la www.icr-london.co.uk
Foto © Mădălina Tureatcă