- 27 October 2016 - 30 October 2016
- Etichete ICR ICR Istanbul 70 de ani de Teatru Țăndărică Romano Bogdan Davor Dokleja Rusa Trajkova Bojan Miljancic Cengiz Özek
Marionete, costume, lumini și umbre își vor face casă chiar în sediul ICR Istanbul. Între 27 și 30 octombrie 2016, Conacul Musurus Pașa îi găzduiește pe păpușari la sărbătorirea a 70 de ani de Teatru Țăndărică. Cele două reprezentații ale spectacolului „Cine ești tu?” vor avea loc vineri, 28 octombrie 2016, de la ora 11.00 și sâmbătă, 29 octombrie 2016, de la ora 12.00. Astfel, sediul ICR Istanbul intră pe harta Festivalului Internațional de Marionete din Istanbul.
„Cine ești tu?” este o piesă de teatru adaptată după motive din basmul „Pisicuța indisciplinată” de L. Bjelisey. Scenariul și regia sunt semnate de Romano Bogdan (Croația), asistentul de regie este Davor Dokleja, decorul, păpușile și costumele sunt create de Rusa Trajkova, iar muzica îi aparține lui Bojan Miljancic.
Povestea ia naștere din niște perne amorfe și ne vorbește despre personaje ce se recunosc reciproc. În unele privințe se aseamănă, alteori sunt diferite. Recunoașterea are loc într-un spectacol cu păpuși și actori, care permanent devin altcineva. Este un spectacol al formelor, vocilor, cuvintelor și bunului simț. Durata piesei este de 50 de minute. Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul se află la cea de-a treia colaborare cu Festivalul Internațional de Marionete din Istanbul. În urma excelentei colaborări din anii precedenți ne-am propus să continuăm parteneriatul în vederea promovării în Republica Turcia a artiștilor români și a producțiilor montate de instituții teatrale prestigioase din România.
Cengiz Özek, directorul festivalului din Istanbul, are o carieră artistică impresionantă, de peste 30 de ani în domeniul teatrului de umbre turc, inclus pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO. De asemenea, cariera artistului a fost recompensată cu titlul de „patrimoniu cultural virtual”.
Istanbul International Puppet Festival se află la cea de-a 19-a ediție și se desfășoară în perioada 15-30 octombrie 2016. Anul acesta sunt montate aproximativ douăzeci de spectacole și participă companii de teatru din Germania, Austria, Cehia, Franța, Olanda, Italia, Ungaria, Singapore, Grecia și Turcia.