Institutul Cultural Român "Dimitrie Cantemir" de la Istanbul lansează o nouă invitație la film. De data aceasta, pelicula propusă este lungmetrajul românesc de succes, „Occident". Vineri, 3 martie 2017, de la ora 18.30, cinefilii vor fi purtați pe tărâmul fascinant al imaginației regizorului Cristian Mungiu timp de aproape două ore, la sediul ICR Istanbul din Siraselviler no 21, Taksim, Beyoğlu.
„Occident" , produs în 2002, este un film românesc cu un iz vestic, occidental, de un umor debordant. Romantismul și drama, specifice poveștii capătă la rândul lor, sensuri noi prin replicile special plasate în scenariu, în așa fel încât mesajul transmis să păstreze autenticitatea particulară a filmelor romanești. Occident dă spectatorului senzația unui „Memento" românesc și original în felul său.
Filmul surprinde societatea românească de după anii `90 unde iluzia frumuseții occidentului este principala idee după care Cristian Mungiu realizează un film de o ironie subtilă, dar și o spumoasă comedie. O comedie depre noi, despre ce ni se intâmplă, o privire ironic-amară asupra situațiilor uneori hazlii, alteori ridicole și de cele mai multe ori fără soluție în care ne aruncă viața în Romania. O poveste despre întâmplare, despre coincidențe, despre surprize și despre timp în care trei istorii diferite se întretaie, se suprapun și se condiționează, cel mai adesea mai presus de voința lor. Occident este unul dintre cele mai premiate filme românești din ultimii 15 ani: Trofeul Transilvania, TIFF 2002, Premiul Publicului la Festivalul de la Thessaloniki și Marele Premiu al Festivalului Internațional al Primului Film, Ardeche, 2003.
ICR Istanbul și-a propus să promoveze și să familiarizeze publicul local cu producții românești de mare succes. De asemenea, sediul ICR Istanbul își sporește vizibilitatea pe plan local, atrăgând noi parteneri și participanți pentru evenimentele din calendarul său obișnuit.