- 10 December 2015 - 13 December 2015
- Etichete Festival film psihanaliza ICR
Cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional de Psihanaliză și Film se va desfășura în perioada 10-13 decembrie la Cinema Elvira Popescu din cadrul Institutului Francez.
Filmul LOLO, în regia lui Julie Delpy, actrița cunoscută din trilogia Sunset, deschide Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film joi, 10 decembrie, ora 20.00.
Violette se îndrăgostește de Jean-Rene însă Lolo, fiul de 19 ani al Violettei, face tot ce este posibil pentru ca cei doi să se despartă, iar această poveste de dragoste se dovedește a fi mult mai complicată decât pare la prima vedere.
Psihanalistul Andrea Sabbadini, directorul European Psychoanalytic Film Festival prezidat de regizorul italian Bernardo Bertolucci, revine și în acest an la București ca invitat special al evenimentului. Sabbadini va comenta împreună cu Directorul Festivalului Internaţional de Psihanaliză și Film, criticul de film Irina-Margareta Nistor, filmul POP-UP în regia lui Stuart McBratney. La proiecţie vor fi prezenţi atât regizorul australian cât și actriţa Laura Vasiliu.
Filmul, o producţie Australia- România, prezentat în avanpremieră în România, este o comedie cu accente dramatice, ce urmărește trei povești întrepătrunse, cea a unui tată șomer, a unei imigrante din România și a unui director de teatru care urmărește răzbunarea asupra unui critic.
Alte titluri prezentate în premieră la cea de-a patra ediție a Festivalului:
SPOTLIGHT, în regia lui Tom McCarthy. Cu o distribuție ce îi include pe Mark Ruffalo, Michael Keaton și Rachel McAdams, filmul urmărește investigația făcută de un grup de jurnaliști de la ziarul The Boston Globe, între anii 2001 și 2003, care a vizat deconspirarea cazurilor de abuz sexual asupra minorilor, din cadrul Bisericii Catolice.
Prezentat prin amabilitatea InterComFilm Distribution, în premieră în România.
TRUTH, povestea reală a scandalului de presă din 2004 în care a fost implicat canalul de știri CBS- scandalul a dezvăluit o serie de documente din anii ’70 care ar fi demonstrat existența unor nereguli în modul în care George W. Bush și-a îndeplinit serviciul în National Air Guard.
Filmul regizat de James Vanderbilt, cu Cate Blanchett și Robert Redford în rolurile principale, va închide Festivalul duminică, 13 decembrie.
Prezentat prin amabilitatea Forum Film Romania, în premieră în România.
Programul Festivalului include o proiecție specială a filmului CHUCK NORRIS VS COMMUNISM, regizat de Ilinca Călugăreanu- sâmbătă, 12 decembrie, ora 20.30, prin amabilitatea HBO România, proiecția filmului clasic al lui Fritz Lang- METROPOLIS, în versiunea „reconstruită și restaurată”, filme de desen animat pentru copii- HOTEL TRANSILVANIA 2, TOTO, COCOȘELUL CEL VITEAZ, precum și o reprezentație a spectacolului PUZZLE SUPRAREALIST, realizat de trupa Foley’Ala, ce propune astfel un experiment de reconstruire a coloanei sonore pentru trei filme-reper ale avangardismului european în cinema, însoțit de intervenţiile în recitativ ale pasajelor extrase din schiţele scriitorului român de avangardă Urmuz, în lectura Irinei-Margareta Nistor.
Toate filmele prezentate în Festival vor fi urmate de discuții moderate de către criticul de film și Directorul Festivalului, Irina-Margareta Nistor, la care vor participa psihanaliști, regizori, producători, actori și critici de film.
Programul integral al evenimentului este disponibil pe site-ul www.famart.ro.
Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete a cinematografului Elvira Popescu sau de pe site-ul www.eventbook.ro.
Cea de a patra ediție a Festivalului Internaţional de Psihanaliză şi Film este organizată de Asociaţia FAMart, cu sprijinul Ministerului Culturii, Uniunii Cineaştilor din România și al Institutului Cultural Român și având ca partener consultant Societatea Română de Psihanaliză.
Parteneri: TNT Romania, Hotel Ibis Gara de Nord, InterComFilm Distribution, Forum Film Romania, Freeman Entertainment, Design4U, Evergreen Concept, Film Festival, Taj Restaurant, Pub D'Eight, Shift
Maşina oficială a evenimentului: BMW
Cafeneaua oficială a evenimentului: The Coffee Factory
Parteneri media: Radio Gold FM, Revista Psychologies, 24FUN, Cinemagia, FilmReporter.ro, AaRC.ro, Cinefan.ro, psihoo.ro, Cafe Gradiva, Urban.ro, Ralix.ro