„Locomotiva Jazz” la Budapesta şi Seghedin cu vagoane din România, Cuba şi Ungaria

ICR Budapesta a continuat seria de evenimente jazzistice din ultimii ani, invitând în luna aprilie doi importanţi muzicieni din România să concerteze alături de doi reprezentanţi notorii ai jazzului maghiar şi de o vocalistă din Cuba. Alături de Sebastian Spanache (pian) şi de Ioan Alexandru „Uţu” Pascu (contrabas) au urcat pe scenă Elsa Valle (voce) din Cuba şi Gábor Winand (saxofon) şi Imre Kőszegi (tobe) din Ungaria. 


Concertele au avut loc în data de : 

26 aprilie 2012, de la orele 21.00 la Budapest Jazz Club (1088 Budapest, Múzeum utca 7.)

27 aprilie 2012, de la orele 19.00 la Grand Cafe & Cinema (Szeged, Deák Ferenc u. 18.). 


Sebastian Spanache

Îşi începe cariera muzicală în oraşul natal, Timişoara, cântând la pian de la vârsta de 5 ani. Urmează cursurile Colegiului Naţional de Artă Ion Vidu din Timişoara iar în clasa a IX-a se orientează în direcţia jazzului. Continuând studiile de pian clasic, Sebastian Spanache pune bazele primului său grup jazz-funk, cu care ulterior efectuează turnee în ţară şi câştigă numeroase premii la competiţii studenţeşti. După absolvire îşi îmbogăţeşte atât modul de interpretare cât şi compoziţiile cu proiecte mult mai moderne, orientate cu predilecţie spre jazzul latin şi funk. După admitere la Conservatorul din Timişoara, urmează în paralel secţia jazz/pop Richard Oschanitzky - Universitatea Tibiscus. Participă la Festivalul de Jazz de la Gărâna, în 2010, la Festivalul Internaţional de Jazz de la Timişoara, în deschiderea grupului John Abercrombie Trio în 2009, la Festivalurile Internaţionale de Jazz de la Sibiu sau de la Braşov. Compune, aranjează şi înregistrează pentru proiectul Sebastian Spanache Trio – 2009. Concertează alături de muzicieni de valoare din România, în paralel ocupându-se de proiectele Expanding Time Colours şi ale propriului său Trio.


Ioan Alexandru „Uţu” Pascu

Este basist de jazz din 1996, susţinând concerte alături de muzicieni precum Vlaicu Golcea, Sorin Romanescu, Alex Harding, Tom Smith, Gabriel Rosati, Lucian Ban, Toni Kuhn, Eddie Neumann, Jony Bota, Mihai Iordache, Liviu Butoi, Horea Crişovan, Cristina Pădurariu sau Hary Tavitian. A înregistrat albume si a susţinut concerte alături de formaţii ca: BAU, KUMM, Blazzaj, Iordache, Jais şi Funky Growl. Participă în diverse formule la festivaluri de jazz în ţara şi străinătate: Gărâna Jazz Festival, Gala blues jazz, Stuffstock, Peninsula Târgu Mureş, Festivalul Plai, Roşia Montana, Bucureşti, Sibiu, Luxemburg, Ierusalim, Budapesta, Berlin şi altele.


Elsa Valle

Născută în Cuba, Elsa Valle trăieşte în prezent în Europa şi este una dintre cele mai importante absolvente ale Şcolii de muzică din Havana. Debutează cu succes alături de cabaretul Tropicana din Havana şi urcă pe scena celor mai importante festivaluri din Cuba şi America de Sud. Vrăjeşte publicul la unul dintre cele mai importante festivaluri cubaneze, "Boleros De Oro", bucurându-se şi de recunoaşterea breslei muzicale. Îmbină cu fantezie muzica cubaneză tradiţională şi contemporană şi colaborează cu celebri muzicieni de flamenco, devenind cunoscută şi celor de la "Buena Vista Social Club". De când trăieşte în Ungaria este nelipsită de la cele mai importante festivaluri naţionale. Ultimele sale trei albume: „Mi Gente”, „Abracadabra” sau „Salsa Y Picante” şi-au câştigat notorietatea şi peste hotare. Elsa Valle cântă frecvent alături de propriul său grup, Latin Jazz Syndicate şi de importanţi muzicieni maghiari precum Béla Szakcsi Lakatos, Gyula Babos, Gábor Winand sau László Dés.


Gábor Winand

S-a născut la Budapesta în 1964. Primul contact cu muzica jazz îl are la vârsta de 18 ani când ascultă primul disc de jazz cu Ella Fitzgerald şi Louis Armstrong, de care este fermecat. La vârsta de 19 ani este admis la catedra de jazz a Şcolii de muzică Bartók Béla. După absolvirea celor trei ani de studiu intră în contact cu una dintre marile personalităţi ale jazzului magyar, chitaristul Gyula Babos şi formaţia sa. În 1990 face cunoştinţă cu Gábor Gadó şi începe să lucreze cu grupul Gadó Joy. Ani la rândul grupul îşi câştigă notorietatea prin participarea la nenumărate festivaluri. Mai colaborează cu Trio Stendhal, condus de saxofonistul László Dés, cu grupul ESP, condus de László Gőz, cu pianistul György Vukán iar în prezent cântă cu Balázs Elemér Group, cu Gábor Gadó cu care scoate împreună patru albume de autor, cu formaţia Bosambo sau cu grupul solistei Elsa Valle. Propriul său grup, Winand Quartet este compus din Péter Rozsnyói (pian), György Orbán (contrabas) şi András Dés (percuţie). În urma colaborărilor din ultima perioadă cu Gábor Gadó albumul „Corners of my mind” din 2002 este recompensat cu premiul de excelenţă din partea revistei de jazz din Franţa, Jazzman Choc de l’anné. Răspunde prezent numeroaselor invitaţii de a cânta în Franţa, la festivaluri precum: Jazz Festival de Souillac, Jazz Festival de Tours, Mittel Europa Jazz Festival Schiltingheim, Páris, Valenciennes.


Imre Kőszegi 

Bateristul Imre Kőszegi s-a născut pe 6 decembrie 1944 la Budapesta şi a absolvit Conservatorul „Bartók Béla” cu specializarea baterie. Kőszegi este unul dintre cei mai importanţi muzicieni de jazz din Ungaria şi un participant permanent în circuitul jazz din ţară şi de peste hotare. Pe lângă activitatea lui de muzician şi compozitor este şi pedagog. Prima lui formaţie Kőszegi Rhythm and Brass a fost înfiinţată în 1975, iar în 1980 a luat naştere grupul său internaţional compusă din Jack Gregg (basist), Zbigniew Namyslowski (saxofonixt) şi Gárdonyi László (pianist). Kőszegi a mai concertat împreună cu formaţiile Super Trio şi The Creative Art Ensemble sau muzicieni ca Frank Zappa, Joe Diorio, Biréli Lagréne, Jimmy Owens, Christian Escoudé, Chico Freeman, Larry Coryell, Trilok Gurtu, Teddy Wilson, Steve Grossman, Biréli Lagrène, Albert Mangelsdorff, Fritz Power sau Harry Sokol.