- 22 September 2017
- Etichete DEPOIS DE BABEL ICR Lisabona
În cadrul proiectului „DEPOIS DE BABEL”, promovat de Compania Teatro da Garagem, Institutul Cultural Român de la Lisabona sprijină lectura publică a traducerii în portugheză a textului „Oameni obișnuiți”, de Gianina Cărbunariu. Evenimentul va avea loc la Teatrul Taborda, în data de 22 septembrie 2017, începând cu ora 21.30, cu participarea traducătorului Corneliu Popa, a actorilor de la Teatrul da Garagem și a studenților de la Școala Superioară de Teatru și Cinema.
Ciclul de traduceri „DEPOIS DE BABEL”, dedicat textelor dramatice europene contemporane, se va desfășura între 21 și 24 septembrie 2017, la Teatrul Taborda și va include lecturi publice, conversații, prezentarea spectacolului „ELA DIZ” și găzduirea Întâlnirii Anuale a reţelei EURODRAM – Reţeaua Europeană de Traduceri Teatrale. Cu această ocazie vor fi citite texte selecționate de către diversele comitete naționale EURODRAM și traduse în portugheză, dându-se o atenţie deosebită traducerilor din limbile comunităţilor de imigranţi (în Portugalia) originari din Europa.
„DEPOIS DE
BABEL”, trimitere la expresia lui George Steiner, urmărește să promoveze
complementaritatea dintre dialog, reflecție, practica artistică, traducere și
editare, în scopul producerii de conținuturi și acțiuni, într-o logică a
colaborării dintre profesioniști, instituții și studenți.
Ciclul „DEPOIS DE BABEL” este organizat de Teatro da Garagem, în colaborare cu EURODRAM – Reţeaua Europeană de Traduceri Teatrale, Facultatea de Litere a Universității din Lisabona, Institutul Cultural Român de la Lisabona, CIAL – Centrul de Limbi al Asociației Portugheze a Surzilor și Teatrul Național São João din Porto. Pentru programul complet și informații suplimentare: http://www.teatrodagaragem.com/?p=3991