- 24 November 2022
- Etichete ICR Institutul Cultural Roman Ioana Ruxandra Gruia Festivalul Literelor Europene din Guadalajara
· În deschiderea Târgului Internațional de Carte, Mircea Cărtărescu va primi Premiul pentru Literatură în Limbi Romanice 2022
Institutul Cultural Român și Ambasada României în Statele Unite Mexicane sprijină participarea scriitoarei Ioana Ruxandra Gruia la cea de-a XII-a ediție a Festivalului Literelor Europene, parte din programul celui mai important târg de carte din America Latină, Târgul de Carte de la Guadalajara, Mexic (26 noiembrie – 4 decembrie). În deschiderea celei de-a 36-a ediții a Târgului, sâmbătă, 26 noiembrie, scriitorului român Mircea Cărtărescu îi va fi decernat Premiul pentru Literatură în Limbi Romanice 2022, cea mai importantă distincție a acestui eveniment literar și editorial de anvergură, la care participă autori de pe toate continentele și din diferite limbi.
La ediția din acest an a Festivalului Literelor Europene, literatura din țările membre ale Uniunii Europene va fi reprezentată de scriitorii Olga Grjasnowa (Germania), Clara Obligado (Spania), Mohamed Mbougar Sarr (Franța), Krisztina Tóth (Ungaria), Nicola Lagioia (Italia), Manon Uphoff (Olanda), Paulo José Miranda (Portugalia) și Ioana Gruia (România).
Festivalul Literelor Europene își propune să ofere cititorilor din America Latină o privire de ansamblu asupra literaturii contemporane de pe vechiul continent, să arate că diversitatea și multiculturalismul sunt caracteristici care permit coexistența armonioasă între țările Uniunii Europene și să aprofundeze schimburile literare dintre țările membre ale Uniunii Europene și Mexic.
Festivalul Literelor Europene, la care au participat până acum peste o sută de autori, este organizat de Delegația Uniunii Europene în Mexic, în colaborare cu ambasadele statelor sale membre și Târgul de Carte de la Guadalajara. Ediția din 2022 este susținută de Goethe-Institut Mexic, Acción Cultural Española, Institutul Francez al Americii Latine, programul Săptămânilor Culturii Maghiare în Mexic, Institutul Italian de Cultură, Fundația Olandeză pentru Literatură, Institutul Camões pentru Limbă și Cultură Portugheză și Institutul Cultural Român.
La ediția din 2023, Uniunea Europeană va avea statutul de invitat de onoare al Târgului Internațional de Carte de la Guadalajara, unde România va participa cu o serie de evenimente culturale.
Despre Ioana Gruia
Ioana Gruia are o activitate literară prolifică recunoscută prin numeroase premii. Prestigiosul scriitor Fernando Iwasaki afirma: „În spaniolă avem onoarea de a avea o scriitoare ca românca Ioana Gruia, o poetă, prozatoare și eseistă excepțională”. Ultima ei carte de poeme, „La luz que enciende el cuerpo” („Lumina care aprinde corpul”, premiul Hermanos Argensola, Visor, 2021), a fost desemnată de criticii prestigiosului supliment El Cultural drept una dintre cele mai bune cărți de poezie în limba spaniolă publicate în 2021. Ca romancieră a publicat „El expediente Albertina” („Dosarul Albertina”), pentru care a primit premiul Tiflos, (Castalia/Edhasa, 2016) şi „La vendedora de tiempo” (Vânzătoarea de timp, Espuela de Plata, 2013), precum şi volumele de poeme „Carrusel” (premiul Emilio Alarcos, Visor, 2016) şi „El sol en la fruta” (premiul Andaluzia Tânără, Renacimiento, 2011). Volumul „Soarele în fruct” a fost publicat în română (Tracus Arte, 2015) și franceză (L’Harmattan, 2014). În română se poate citi și volumul "Carusel" (Paralela 45, 2018). Autoarea a obţinut premiul Federico García Lorca al Universităţii din Granada pentru povestiri și a fost finalista aceluiași premiu de poezie. Poemele sale au fost traduse în română, italiană, franceză, cehă și albaneză. Cărțile Ioanei Gruia au fost recenzate în medii importante ca El País, El Cultural, ABC Cultural, Los diablos azules (Infolibre) sau revista Hispania (The Johns Hopkins University Press). Ultima carte publicată a Ioanei Gruia este "Las mujeres de Hopper" ("Femeile lui Hopper", Tres Hermanas, 2022), despre care ziaristul Pablo Bujalance a scris că "merită să fie considerată între cele mai bune, exigente și încrezătoare semnale ale prozei scurte în limba spaniolă din ultimii ani".
Ioana Gruia va lua parte la o serie de evenimente, conform următorului program:
Duminică, 27 noiembrie
Ioana Gruia participă la inaugurarea Festivalului Literelor Europene alături de scriitorii Olga Grjasnowa (Germania), Clara Obligado (Spania), Mohamed Mbougar Sarr (Franța), Krisztina Tóth (Ungaria), Nicola Lagioia (Italia), Manon Uphoff (Olanda), Paulo José Miranda (Portugalia).
Festivalul Literelor Europene: Conversație cu scriitoarea Krisztina Tóth (Ungaria), moderată de Irma Gallo (Mexic)
Marți, 29 noiembrie
Participare la Ecourile FIL („Ecos de la FIL”) – vizitarea liceului Reforma și discuții cu elevii
Lectură din volumele „Las mujeres de Hopper”/„Femeile lui Hopper” (Tres Hermanas) și „La luz que enciende el cuerpo”/ „Lumina care aprinde corpul” (Visor),la standul librăriei U-Topicas.
Miercuri, 30 noiembrie
Salonul Poeziei: Lectură de poezie din volumul „La luz que enciende el cuerpo”/ „Lumina care aprinde corpul” (Visor). Ioana Gruia va fi prezentată de scriitoarea și editoarea Rose Mary Salum.
Premiul pentru Literatură în Limbi Romanice 2022, decernat lui Mircea Cărtărescu
Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 11.00, în Auditoriul Juan Rulfo de la Expo Guadalajara, cu ocazia inaugurării Târgului Internațional de Carte, va fi decernat Premiul pentru Literatură în Limbi Romanice 2022, câștigat de scriitorul român Mircea Cărtărescu „pentru proza sa debordantă și plină de imaginație, care îmbină elemente fantastice și realiste cu ficțiuni speculative și care investighează construcția identitară a unui spațiu periferic al peisajului european”.
Premiul a fost anunțat pe 5 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Guadalajara. Juriul acestei ediții a premiului a fost format din Lorena Amaro Castro (Chile), Marco Belpoliti (Italia), Javier Guerrero (Venezuela), Maria Eunice Moreira (Brazilia), Oana Sabo (România), Antonio Sáez Delgado (Spania) și Laura Scarabelli (Italia).
Unul dintre cele mai valoroase premii din perspectiva vizibilității pe care o oferă operei autorului premiat, Premiul pentru Literatură în Limbi Romanice este decernat autorilor de opere literare de orice gen, indiferent de naționalitate, care folosesc ca mijloc de exprimare una dintre următoarele limbi romanice: spaniolă, catalană, galițiană, franceză, italiană, română sau portugheză. Unicul scriitor român căruia i-a mai fost decernat Premiul FIL este Norman Manea, la ediția din 2016 a Târgului Internațional de Carte de la Guadalajara.
Mircea Cărtărescu a participat pentru prima dată la Târgul Internațional de Carte de la Guadalajara în 2017, la invitația Institutului Cultural Român, ocazie cu care a prezentat publicului ediția în limba spaniolă a volumului „Solenoid”.