Institutul Cultural Român vine la Târgul de Carte Gaudeamus (21-25 noiembrie, Romexpo) cu peste 100 de titluri, între care ediţii bilingve, cu publicaţii care se bucură de o prestigioasă carte de vizită şi cu o direcţie nouă: Centrul Cărţii. Structură creată în cadrul Institutului Cultural Român în acest an, Centrul Cărţii are ca obiectiv principal promovarea literaturii române în străinătate şi va fi prezentat la Standul ICR (Pavilionul Central, etaj 1, standul 27) sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 13.
Programul evenimentelor de la Standul ICR cuprinde şi două lansări. Joi, 22 noiembrie, ora 17.00, volumul Cioran sau Marele joc / Cioran ou le grand jeu de Irina Mavrodin, ediţie bilingvă română – franceză, va fi prezentat de Mihai Şora şi Livius Ciocârlie. Duminică, 25 noiembrie, ora 12.00 va avea loc lansarea albumului Reşedinţe şi familii aristocrate din România / Residences and Families of the Nobility in Romania de Narcis Dorin Ion. Invitaţi: Ioana Pârvulescu, Adrian Silvan Ionescu, Mihai Dimitrie Sturdza.
De la standul Institutului Cultural Român cititorii îşi pot procura numerele recente ale revistelor Lettre Internationale, Plural şi Euresis. O colecţie cu greutate este cea a lucrărilor de artă: La mémoire des murs. L'esprit français dans l'architecture roumaine (Memoria zidurilor. Influenţa arhitecturii franceze în România), Culorile avangardei. Arta în România. 1910 – 1950 / Die Farben der Avantgarde. Rumänische Kunst 1910 – 1950 / Colours of the Avantgarde. Romanian Art 1910 – 1950; Marin Gherasim (ediţie bilingvă română – engleză); Ştefan Luchian. Catalog critic; Reşedinţe şi familii aristocrate din România (ediţii în română şi în limba engleză). Tot aici, titluri din colecţiile dedicate Francofoniei şi Festivalului „George Enescu" stau alături de noile ediţii ale unor cărţi de referinţă pentru cultura română: Demetrii Cantemirii, Principis Moldaviae. Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae. Dimitrie Cantemir, Principele Moldovei. Descrierea stării de odinioară şi de astăzi a Moldovei (Ediţie îngrijită de Dan Sluşanschi şi distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România) şi Vasile Pârvan, Scrisori inedite/Lettere inedite.
Titlurile din oferta editorială a ICR pot fi cumpărate de la Târgul de Carte Gaudeamus cu o reducere de 35%.