Formaţii româneşti invitate în premieră la ”Bursa talentelor de jazz” 2013

În perioada 11-13 ianuarie 2013, ICR Budapesta s-a alăturat Palatului Artelor / Művészetek Palótája din Budapesta , organizatorul celei de-a şasea ediţii a ”Bursei talentelor de jazz” (Jazz Showcase) cu Cvartetul Mihai Iordache şi Trio Sebastian Spanache din România.

Cele două grupuri de jazz au fost prezente sâmbătă, 12 ianuarie pe scenele de la Palatul Artelor (1095 Budapest, Komor Marcell u. 1.). Astfel de la ora 17.30, la Sala drapelelor - Mihai Iordache Quartet (Mihai Iordache - saxofon, Dan Alex Mitrofan - chitară, Uţu Pascu – chitară bas, Tavi Scurtu – tobe) şi de la ora 18.15, în Foaier - Sebastian Spanache Trio (Sebastian Spanache - pian, Csaba Sánta - contrabas, Radu Pieloiu – tobe).

De asemenea, în aceeaşi zi, a avut loc un seminar al specialiştilor din domeniul jazzului reprezentând Ungaria, Marea Britanie, Polonia, Cehia, România, Croaţia şi Slovenia. Aceștia au dezbătut oportunităţile de cooperare culturală oferite de spaţiul Central-european şi balcanic.

La eveniment au participat un număr de peste 12 grupuri de jazz, precum şi un număr important de specialişti.

Detalii suplimentare la:
http://www.iordache.ro/
http://www.sebastianspanache.com/
http://mupa.hu/en/program/jazz-showcase-jazz-talent-exchange-2013-01-12_16-00-zaszloter-elocsarnok