- 5 September 2024
- Tags ICR Institutul Cultural ICR Chisinau Festival de Opera si Balet
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină participarea dirijorului Tiberiu Soare, a mezzo-sopranei Ramona Zaharia și a tenorului Alexandru Constantin la a XXXII-a ediție a Festivalului Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu”. Evenimentul este organizat de Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, cu sprijinul Ministerului Culturii al Republicii Moldova și are loc în perioada 8-29 septembrie 2024.
Ramona Zaharia și Alexandru Constantin vor interpreta rolurile principale în cadrul operei „Carmen” de Georges Bizet, cu maestrul Tiberiu Soare la pupitrul dirijoral, pe data de 19 septembrie 2024.
Ediția din acest an reunește peste 23 de invitați speciali de talie internațională, reprezentând 14 țări, consolidându-și astfel statutul de platformă globală de excelență artistică. Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină constant evenimentul, începând din 2015, devenind astfel partener strategic al Festivalului Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu”.
Programul Festivalului:
8 septembrie: „Otello”
de Giuseppe Verdi, sub bagheta dirijorului Nicolae Dohotaru. Distribuția îi
include pe Georgi Dinev (Bulgaria) în rolul lui Otello și pe Olga Bezsmertna
(Ucraina-Austria) în rolul Desdemonei.
12 septembrie: „Boema”
de Giacomo Puccini, dirijat de David Crescenzi (Italia-România). În
distribuție, Francesca Maionchi (Italia) în rolul Mimi și Reinaldo Droz
(Spania) în rolul Rodolfo.
15 septembrie: „Lacul
lebedelor” de Piotr Ceaikovski, sub bagheta dirijorului Svetlana Popov. Maria
Yakovleva (Ungaria) și Louis Scrivener (Marea Britanie-Ungaria) vor străluci în
rolurile principale.
19 septembrie: „Carmen”
de Georges Bizet, cu Tiberiu Soare (România) la pupitrul dirijoral. Ramona
Zaharia (România-Germania) interpretează rolul titular, Ragaa Eldin
(Egipt-Italia) pe Don José și Alexandru Constantin (România) pe Escamillo.
22 septembrie: „Norma”
de Vincenzo Bellini, dirijată de Alexandru Samoilă. Maribel Ortega (Spania) va
da viață Normei, alături de Antonio Cariano (Spania) în rolul lui Pollione.
26 septembrie: „Spartacus”
de Aram Haciaturian, condus de dirijorul Alexei Baklan (Ucraina-Polonia). Raffi
Galstyan (Armenia) va interpreta rolul titular, alături de Nare Markosyan
(Armenia) ca Phrygia.
29 septembrie:
Concertul de Gală închide festivalul, sub conducerea dirijorilor Nicolae
Dohotaru și Cristian Spătaru, cu participarea invitaților speciali precum
Bianca Mărgean (România), Reinaldo Droz (Venezuela) și Florin Guzgă (România).
Parteneri media: TVR Moldova și Radio Chișinău