Expoziţia de artă contemporană SPAZI APERTI, Roma

Miercuri, 8 iunie 2011, la orele 19.00, Accademia di Romania din Roma va inaugura expoziţia de artă contemporană SPAZI APERTI, ajunsă la cea de-a IX-a ediţie cu tema „Experienţa estetică", sub îngrijirea d-nei Luisa Conte.
Manifestarea, conform unei tradiţii deja consolidate, reuneşte în sălile Academiei până pe 21 iunie o selecţie de lucrări aparţinând bursierilor a academiilor şi institutelor străine din Roma şi a unor artişti italieni şi străini. Va fi prezentată o amplă panoramă de forme şi expresii artistice contemporane, de la video-art şi fotografie la instalaţii, performance, pictură, teatru, dans şi muzică.

Manifestarea, îngrijită de Luisa Conte, este organizată de Accademia di Romania, cu susţinerea Institutului Cultural Român şi se bucură de patronajul Municipalităţii Romei. Colaborează la ediţia din acest an: Academia Belgica, British School in Rome, Accademia di Danimarca, Accademia di Romania, Circolo Scandinavo, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia, Real Academia d'Espana, Universitatea de Vest Timişoara – Facultatea de Arte şi Design.

Vizitatorii din acest an la SPAZI APERTI vor putea experimenta şi trăi personal experienţa estetică. Conform teoriei profesorului Vezio Ruggieri experienţa artistică se naşte din întâlnirea unei figuri-stimul (fie ea vizuală, sonoră sau de altă formă) cu un observator: arta există întrucât există corpul subiectului şi vastul său proces permanent de elaborare a stimulilor, care permite reconstrucţia realului drept imagine internă. Subiectul, chiar şi într-o manieră inconştientă, încearcă astfel să mimeze cu ajutorul corpului semnalele provenite de la opera de artă cu care intră în contact, până când prin experienţa sa estetică îşi va forma imaginea despre sine subiect şi reprezentarea proprie a realului.

Artiştii vor prezenta lucrări site specific care, prin diferitele lor forme de expresie, vor lua în considerare raportul cu celălalt, cu spectatorul: rezultatul este un parcurs bogat în diferiţi stimuli, astfel încât să poată fi experimentată experienţa estetică şi să poată fi regăsită, între diferitele posibilităţi la dispoziţie, propria ‚emoţie'.

Devis Venturelli prin video-urile sale, recurgând la ţesături emotive specifice, dialoghează cu spectatorul asupra posibilelor forme de arhitectură urbană şi propune un monument excentric. Instalaţia video interactivă a lui Marco Lamanna chiamă în cauză spectatorul prin privire şi mişcare, iar Maria Diekmann îl implică prin auz. Richard Gasper, prin instalaţia sa intră în raport cu propriul corp; KirsiMarja se opreşte aspra stărilor sufleteşti, atât în video cât şi în fotografie, în timp ce Laurence Snackers cercetează chipurile prin pictură.

În seara inaugurală, la orele 19.00 directorul de programe al academiei – dl. Cornel Baicu şi curatoarea – d-na Luisa Conte vor prezenta manifestarea, iar Prof. Vezio Ruggieri va ţine o intervenţie pe tema experienţei estetice. Reprezentanţii Facultăţii de Arte şi Design din cadrul Universităţii de Vest Timişoara vor prezenta o selecţie de lucrări ale propriilor studenţi. Vernisajul va continua cu o performance de audiovisual mapping pe fatata Academiei. La 21.00 în sala de concerte a va avea loc un dj set cu dj-ul Sillyconductor, intitulat Orchestral Cowboy.

Sâmbătă, 11 iunie, experienţa estetică va fi pusă în scenă cu ajutorul limbajului teatral. La orele 19.00 actorul Alex Pascoli va interpreta un text inspirat de Lecţiile Americane ale lui Italo Calvino; la orele 20.00 serata va continua cu protecţia unei performance teatrale a artişti Maruchi León, Angel Masip, Clara Gonzáles (Reale Accademia di Spagna), intitulată "Prova registrata sull'etjud dell'opera di Anton Cechov, Tre Sorelle"
Sâmbătă, 18 iunie, la orele 19.00 tema experienţei estetice va fi abordată de grupul Basmati printr-o performance live de dans însoţită de un video de animaţie digitală aspra posibilităţilor expresive ale corpului.

Luni 20 iunie, la orele 20.30, în cadrul Sărbătorii Europene a Muzicii, ansamblul instrumental 'La piccola Accademia degli specchi', va susţine un concert de muzică de cameră contemporană propunând un repertoriu atent la experienţele minimaliste şi post-minimaliste.
Manifestarea se va încheia marţi 21 iunie cu un concert de muzică jazz, electronic piano, susţinut de o legendă vie a jazz-ului românesc, maestrul Jancsy Körössy, într-un extraordinar duet pianistic cu Ramona Horvath, programat cu începere la orele 20.30.

ARTIŞTI
Pelayo Varela Alvarez, Basmati (Saul Saguatti / Audrey CoÏaniz), Charlotte Bergman, Patricio Cabrera, Riccardo Cazzato, Aurelio Edler Copes, Alessandro Di Gregorio, Maria Diekmann, Robert Fekete, Julio Galeote Carrascosa, Carlos García Fernández, Richard Gasper, Silvio Giordano, Clara González, Andrea Jaurrieta Bariain, KirsiMarja Metsahuone, Eva La Cour, Marco Lamanna, Maruchi León, Angel Masip, Giacomo Miracola, Alessandro Morino, Ursula Nistrup, Alex Pascoli, Tommaso Pedone, Adina Plugaru, Tero Puha, Marius Purice, Sorin Cosmin Scurtulescu, Laurence Snackers, Sergiu Toma, Charlotte Troldahl, Devis Venturelli, Claudia Roxana Zloteanu
















TITLU: Spazi aperti. Esperienza Estetica
CURATOR: Luisa Conte
LOCUL DE DESFĂŞURARE: Accademia di Romania in Roma, Valle Giulia, Piazza Jose' de San Martin 1, Roma
PERIOADA: 8 - 21 IUNIE 2011 VERNISAJ: 8 IUNIE 2011 orele 19.00
ORAR de vizitare: 11.00 - 18.00 de luni până sâmbătă
INTRAREA liberă
Info line: +39 3394852954 WEB: http://www.accadromania.it/