Comunicarea pe teme de istorie: „România în pragul Primului Război Mondial. context internațional, dezbateri și controverse”, susținută de către istoricul lect. univ. dr. Daniel Citirigă va deschide ciclul de comunicări organizat de către Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin, consacrat participării României în Primul Război Mondial, ciclu care se va desfășura pe tot parcursul anului 2018. Comunicarea istorică va urmări statutul internațional al României în preajma Primului Război Mondial, alianțele, relațiile cu Marile Puteri, relațiile cu vecinii, statutul constituțional al monarhului în timpul lui Carol I, din perspectiva abordării politicii externe, implicarea partidelor politice în politica externă, germanofilii și antantofilii în România în perioada neutralității, precum și situații și drame personale în contextul intrării României în război alături de Antantă (elite politice, elite intelectuale și membri ai familiei regale a României).
Comunicarea istorică va fi însoțită de expoziția de fotografie a artistului fotograf german Karl Heinz Rothenberger, rezultat al numeroaselor călătorii ale artistului în România, îndeosebi în zonele rurale din Transilvania. Imaginile prezintă trăsături deopotrivă arhaice și moderne, pământene și cosmice, eterne și ciclice. O parte din fotografii au fost prezentate în diverse expoziții și publicate în lucrări.
Daniel Citirigă este lector la Facultatea de Istorie și Științe Politice, Universitatea „Ovidius” din Constanța. A susținut doctoratul la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Academia Română, după care a urmat o bursă postdoctorală, în cadrul aceleiași instituții. Are domenii de interes istoria contemporană a României, istoria relațiilor internaționale și regimurile politice interbelice din Europa Centrală. A publicat studii în reviste de specialitate sau în volume colective din țară și străinătate, precum și două volume de autor: Europa Centrală și tentația federalismului. Istorie și diplomație în perioada interbelică, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2015 și Diplomația Coroanei. Casa Regală a României în Europa Centrală și de Sud-Est în perioada interbelică, Academia Română. Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2015.
Karl-Heinz Rothenberger - născut in 1945 la Landshut, a studiat medicina la
München si Zürich. Este fondatorul Clinicii de Urologie din Landshut,
specialist in tehnici operative pe baza de laser. În paralel, a studiat si s-a
dedicat artei fotografice, luând parte începând din anul 1967 la numeroase
concursuri de fotografie. S-a specializat pe fotografie analogă alb-negru, A
avut expoziții personale în Germania, Austria, Italia, România, participând și
la expoziții de grup. Este autor a șapte volume de fotografie, inclusiv un
album intitulat „Leben in Oradea - Viața in Oradea”, a numeroase
calendare si articole in presa de specialitate. A fost distins cu numeroase
premii, între care Premiul Internațional de Fotografie pentru Tineret,
Düsseldorf 1967, PGM World Photographers Talent Award - 2002, Premiul pentru
Presa al Asociatiei Bavareze a Jurnaliștilor, in 2005 si 2008.
Loc: Galeria ICR Berlin, Reinhardtstrasse 14, 10117 Berlin.
Vernisajul şi conferinţa au loc pe 8 decembrie de la ora 19.00.