Cea de-a XIII-a ediție a Turnirului de Poezie, organizată în Grecia de Uniunea Scriitorilor, cu sprijinul ICR

Uniunea Scriitorilor din România organizează, cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin Direcția Relații Internaționale, ediția a XIII-a a Turnirului de Poezie, eveniment literar desfășurat în acest an la Leptokaria, Grecia, în perioada 4-9 iunie 2024. Scriitorii selectați vor lectura texte proprii inedite și vor participa la întâlniri cu scriitori din țara gazdă, precum și cu public din diaspora.

Evenimentul este un concurs de poezie la care participă poeți ai Filialelor Uniunii Scriitorilor din țară. Poeții selectați se întrec într-o competiție ce are drept condiție principală recitarea unor versuri inedite, evaluate de un juriu ales de conducerea Uniunii Scriitorilor din România. La această ediție vor concura echipa Filialei Craiova, cu șase participanți, și echipa Filialelor Sibiu și Brașov, cu șase participanți (desemnați de Comitetul de Conducere al Filialei respective).

Juriul îi va avea în componență pe scriitorii: Varujan Vosganian, Gabriel Chifu, Vasile Spiridon, Cristian Pătrășconiu, Angelo Mitchievici, Nicolae Prelipceanu și Horia Gârbea.

Scriitorii membri ai Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România sunt: Paul Aretzu, Dan Ionescu, Cristian Liviu Burada, Spiridon Popescu, Constantin Urucu și Nicolae Jinga. Scriitorii membri ai Filialelor Brașov și Sibiu sunt: Magda Mirea, Cristian Muntean, Costel Nedelcu, Savu Popa, Mihai Posada, Ionel Șimota.

Vor fi acordate trei premii: Marele Premiu – „Cununa de Lauri”, Premiul pentru echipa câștigătoare și Premiul Publicului. Câștigătorul Marelui Premiu primește dreptul de a participa ca invitat la edițiile următoare, iar echipa câștigătoare rămâne în concurs, urmând să se dueleze cu echipa selectată pentru anul următor. În cadrul acestei ediții va fi organizată la Salonic o seară de poezie contemporană românească și de dialog cultural cu scriitorii greci, sub forma unei dezbateri având ca temă literatura contemporană.