Artiști români @ Arte Laguna Prize Venezia 2023

Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția promovează participarea celor trei artiști români la expoziția Arte Laguna Prize 2023, care va avea loc în perioada 12 martie – 16 aprilie 2023 la Arsenale Nord Venezia:

- Maria Bordeanu, cu lucrarea Reflection II în secțiunea Pictură

- Vladimir Păun-Vrapciu, cu lucrarea Yellow vests - showcases 2 in Paris în secțiunea Pictură

- Diana Rad, cu lucrarea Terrarium în secțiunea Grafică Digitală

Cunoscută pentru picturile sale fotorealiste, Maria Bordeanu este o artistă cu o carieră în plină ascensiune, promovată de Galeria 418 (Munchen, Germania / Cetate, România). Cea mai recentă expoziție a sa din București, Spații deconstruite, de la Cărturești Carusel, o prezintă pe Maria Bordeanu ca pe o artistă cu un demers vizual coerent, cu o bună stăpânire atât a mesajului vizual, cât și a tehnicilor picturii (a se vedea de la min.20:25 - https://418gallery.com/maria-bordeanu-spatii-deconstruite-sandrino-gavriloaia/). A absolvit studii masterale la secția Pictură a Universității Naționale de Arte din București în 2007 și este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România din 2010. În 2021 a participat la London Biennale, în urma selecției curatoriale; în ultimii 5 ani, a acumulat o operă consistentă, prezentată în expoziții personale (2019 - „Deconstructed Spaces”, Cărturești Carusel; 2021 - „Blue Coated Summer”, ARCUB, Bucharest, 418 Gallery - Cetate Arts Danube; 2022 - „Other Worlds on Paper”, 418 Gallery, Munchen și altele). În prezent, trăiește și lucrează la Stockholm.

Arhitect și artist vizual, Vladimir Păun-Vrapciu are o bogată activitate în ambele domenii. Este membru al Ordinului Arhitecţilor din România, Uniunii Arhitecţilor din Romania, Uniunii Artiştilor Plastici din România şi World Association of Visual Arts (WAVA–Art). În ultimii ani, Vladimir Păun-Vrapciu s-a concentrat pe promovarea ca artist vizual, prin expoziții personale și participând la numeroase expoziții internaționale în țară și în străinătate, atât în galerii cât și în muzee: Muzeul Naţional Brukenthal, Muzeul Național al Țăranului Român, Salonul Internaţional Carrousel du Louvre, Paris, Bienala de Artă Contemporană de la Salerno și altele. La a 70-a ediţie a Bienalei de Desen Contemporan Osten de la Skopje, Macedonia de Nord (2020) a fost distins cu „Premiul Osten”. La Bienala de Artă şi Design de la Florenţa, ediția 2021, a fost premiat cu distincţia „The Best Artist”. Cea mai recentă expoziție personală, Snapshots from the Pink Planet, are loc în Galeria IRCCU Veneția în perioada 6-12 martie 2023.

Născută la Cluj Napoca în 1997, Diana Rad se prezintă ca inginer de software și artist vizual, la început de carieră. Lucrările sale propun privitorului lumi fantastice și raporturi surprinzătoare între elemente ale vieții de zi cu zi, în compoziții realizate cu ajutorul computerului.

Arte Laguna Prize este o expoziție internațională de arte vizuale, organizată la fiecare doi ani în spațiile Arsenale Nord Venezia, cu lucrări de pictură, fotografie, sculptură și instalație, artă video, performance, artă digitală, grafică digitală și benzi desenate, land art, artă urbană, obiecte de design unicat și de serie mică.