- 11 July 2022
- Etichete Icr Icr berlin ZUKUNFTSVISIONEN
Duo-ul artistic format din Alexandra Ivanciu şi Jolanta Nowaczyk participă în cadrul festivalului de artă contemporană ZUKUNFTSVISIONEN, cu sprijinul reprezentanței ICR din Berlin.
Artistele au fost invitate în cadrul festivalului cu proiectul Plan B in More Steps, aflat la granița dintre artă și activism. Acesta tratează subiectul drepturilor reproductive și solidaritatea transnațională. Munca celor două artiste implică cercetarea, propagarea informaţiei, colaborări cu diverse colective și transferul de resurse din sectorul artistic în cel social.
Proiectul a fost dezvoltat în cadrul unei rezidenţe artistice organizate de festival, la care cele două artiste au luat parte timp de două săptămâni, în perioada 15-29 iunie 2022 şi va fi prezentat publicului, în cadrul festivalului, între 8 și 17 iulie 2022.
Festivalul ZUKUNFTSVISIONEN are loc din 2007 în diferite locații abandonate din Görlitz. Festivalul s-a născut din nevoia de a da expresie potențialului clădirile abandonate din oraș și ideilor tinerilor artişti. Încă de la înființare, festivalul a abordat schimbările structurale din Görlitz și Lusatia și, astfel, printre altele, îmbătrânirea societății, migrația, clădirile abandonate și ascensiunea partidelor de dreapta. În timp, ceea ce a început ca o expoziție de artă s-a transformat într-un festival de câteva zile, cu concerte, petreceri, spectacole, discuții și ateliere de lucru, fiind în prezent nu doar o platformă pentru artiștii regionali și internaționali din domeniul artelor vizuale contemporane, ci și un un punct focal pentru implicare în şi pentru pentru regiune.
Anul acesta, în premieră, festivalul a învitat în cadrul rezidenţei numai artiste. Acestea sunt: Greta Magyar, Karen Modrei, Reiner Maria Matysik, Oscar Lebeck, Alexandra Ivanciu & Jolanta Nowaczyk, Patrycja Maslowska.
Mai multe detalii despre programul complet al ZUKUNFTSVISIONEN aici.