Trei proiecte românești, la festivalul FOTO WIEN

Cea de-a doua ediție a festivalului internațional FOTO WIEN, care reunește peste 140 de expoziții și 300 de evenimente cu tema fotografia de artă, va avea loc în perioada 9 - 27 martie 2022, în capitala Austriei. Festivalul face parte din rețeaua European Month of Photography (EMOP) şi prezintă fotografia artistică în muzee, în galerii vieneze, în off-spaces și spații alternative de expoziție şi în institute culturale. Trei proiecte distincte cu participare artistică românească au loc în acest cadru, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena.

Ediția 2022 a FOTO WIEN are tema centrală Rethinking Nature / Rethinking Landscape care stă la baza expozițiilor prezentate în Centrala festivalului din Atelier Augarten. Alegând această temă, intenţia este de a ilustra relevanța mediului de fotografie în ceea ce privește extinderea și susținerea discursului ecologic actual.

Deschiderea festivalului are miercuri, 9 martie 2022, între orele 17.00-21.00, în prezenţa primarului Oraşului Viena, Michael Ludwig, a consilierului local pentru cultură şi ştiinţă - Veronica Kaup-Hasler, a directorului Wien Holding - Kurt Gollowitzer, a directoarei MuseumsQuartier - Bettina Leidl şi a curatorului FOTO WIEN - Verena Kaspar-Eisert.

Expoziţia de grup Rethinking Nature / Rethinking Landscape, prezentată în Atelier Augarten pe întreaga durată a festivalului, cuprinde cele cinci proiecte selectate de comitetul de conducere al reţelei European Month of Photography (EMOP) şi nominalizate pentru EMOP Arendt Award 2021, semnate de: Vanja Bučan (Nova Gorica/Berlin), Maria-Magdalena Ianchis (Cluj/Viena), Inka & Niclas (Stockholm), Anastasia Mityukova (Genf) şi Danila Tkachenko (Moscova). Proiectele se remarcă prin interesul profund față de complexitatea relației dintre om și natură, folosind diferite forme fotografice de reprezentare. De asemenea, vineri, 25 martie 2022, ora 18.00, are loc un artist talk cu artiştii implicaţi în proiect.

Lucrările Mariei-Magdalenei Ianchis tematizează topirea ghețarilor ca urmare a schimbărilor climatice antropice. Artista a filmat și fotografiat ghețarii islandezi Vatnajökull și Kötlujökull și ghețarul Kaunertal din Austria, fiind preocupată de ilustrarea fragilității naturii şi a vulnerabilității oamenilor, dar și de interdependența lor.

Maria-Magdalena Ianchis s-a născut în 1982 la Cluj, a studiat la Universitatea de Arte Aplicate din Viena în clasa Gabrielei Rothemann și a absolvit un Master în Arte Plastice la Universitatea de Arte din Islanda. Lucrările ei au fost expuse în expoziții de grup și personale în Austria, China, Islanda, Italia, Mexic, Republica Cehă şi SUA. Artista lucrează şi trăieşte în Reykjavik şi Viena.

Ce-a de-a doua prezenţă românească din cadrul festivalului de fotografie este proiectul expoziţional On Distance and Intimacy (Despre distanță și intimitate) prezentat în perioada 16-26 martie 2022, în spaţiul 12-14 contemporary de artiştii Dragoş Hanciu, Vlad Feneşan, Patricia Moroşan şi Bianca Oana. Vernisajul va avea loc marți, 15 martie 2022, în intervalul 17.00-20.00.

Expoziția On Distance and Intimacy prezintă lucrări realizate în izolare în contextul pandemiei Covid-19 care a forțat oamenii să rămână despărțiți. În această nouă realitate, intimitatea a trebuit redefinită, reorganizând experiența spațiului înconjurător, dar mai ales pe cea a lumii exterioare. Lucrarea fotografică A to B a lui Dragoș Hanciu și lucrarea multimedia colaborativă Telepoetics semnatăde Patricia Moroşan și Bianca Oana‒ cu peisaje sonore de Vlad Feneșan‒ propun o reconceptualizare a intimității în lumina noilor moduri în care o putem întâlni în exterior.

La finalul festivalului de fotografie, va avea loc Photobook Market ‒ secţiune specială dedicată mediului tipărit în domeniul artei, care se desfăşoară în perioada 25-27 martie 2022, în Atelier Augarten, sub coordonarea Fotohof edition. La târg, va participa şi Galeria Posibilă, reprezentată de Ariana Hodorcă alături de artista Delia Prodan, prezentând publicații despre fotografie, produse de galerie împreună cu artiști pasionați de design de carte și fotografie de artă, dar și cărți realizate de artiști individual, incluzând rezultatele rezidenței Sounds like a Book.

Centrala festivalului din Atelier Augarten funcționează ca sediu FOTO WIEN, prezentând expoziții pe teme principale, fiind şi un punct de întâlnire și spaţiu de dialog. Numeroșii parteneri de program, inclusiv muzee, săli de expoziție, galerii, universități de artă și spații expoziționale, completează oferta festivalului şi prezintă poziții fotografice actuale din domeniile fotografiei artistice, dar și de reportaj și de modă. Totodată, programul conex este unul amplu cuprinzând tururi ghidate, ateliere, simpozioane, discuții, prezentări de cărți și vizite de studio.

Festivalul este organizat de KUNST HAUS WIEN. Informaţii suplimentare şi programul detaliat al festivalului pot fi accesate aici: https://www.fotowien.at/en/