Ambasada României în Regatul Spaniei, în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Madrid și cu Patrimoniul Național al Spaniei (organism
public care se ocupă de administrarea și întreținerea bunurilor istorice ale
Coroanei Regale a Spaniei) organizează, în data de 26 iunie 2019, o serie de
evenimente dedicate finalului președinției rotative a României la Consiliul
Uniunii Europene și a împlinirii a 90 de ani de la vizita Reginei Maria în
Spania: o expoziție fotografică integrată cu obiecte din arhiva bibliotecii
Palatului Regal, o conferință despre rolul Reginei Maria în diplomația
românească și un concert extraordinar susținut de Cvartetul Enescu în Sala Coloanelor din Palatul
Regal.
Expoziția este formată din fotografii inedite și cărți, precum și
documente referitoare la vizita Reginei Maria în Spania, pentru prima oară
expuse publicului. Majoritatea fotografiilor provin de la Arhivele Naționale
ale României, în timp ce Biblioteca Palatului Regal va expune următoarele
materiale inedite: portrete ale Reginei purtând semnătura acesteia, o ediție
format mare, de lux, a cărții Reginei, My country, volumul Hommage de la Roumanie a Ferdinand le Grand și imagini ale Reginei Maria reflectate în
presa spaniolă.
Vor fi expuse și documente ale Casei Regale spaniole privind organizarea vizitei Reginei în perioada martie-mai 1929. Expoziția fotografică este curatoriată de istoricul Anca-Beatrice Todireanu și cuprinde 12 panouri de mari dimensiuni care evocă personalitatea Reginei Maria, neobosita sa activitate umanitară, diplomatică, artistică și de promovare a culturii și a tradițiilor poporului român, precum și imagini din jurnalul din 1929 și vizita în Spania. Grafica este realizată de Roland Edgar Vasiliu, lector universitar la Facultatea de Arhitectură Ion Mincu din București.
Expoziția poate fi vizitată între 27 iunie şi 5 iulie 2019, doar pe bază de înscriere prealabilă aici: http://bit.ly/exporeinamaria, accesul fiind gratuit.
Dupa inaugurarea expoziției, în Biblioteca Palatului Regal va avea loc o conferință despre rolul Reginei Maria în diplomația românească, eveniment deschis de Gabriela Dancău, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Regatul Spaniei și Alfredo Pérez de Armiñán y de la Serna, Președintele Patrimoniului Național. De asemenea, vor avea intervenții Alteța Sa Regală Principele Consort al României, Radu Duda, curatoarea Beatrice Todireanu și moderatoarea Oana Ursache, lector la Universitatea din Granada, alături de un public format din reprezentanți ai mediului academic, cultural și universitar spaniol.
Conferința va fi urmată de un concert extraordinar susținut de apreciatul Cvartet Enescu, numit de presa de specialitate spaniolă ca fiind „unul din cele mai semnificative din panorama muzicală actuală”, din a cărui componență fac parte Constantin Bogdănaş, Florin Szigeti – vioară, Vladimir Mendelssohn – violă, Dorel Fodoreanu – violoncel, în Sala Coloanelor de la Palatul Regal, cu un program care include compoziții de George Enescu, Ludwig Van Beethoven, Antonin Dvořák și Joaquín Turina.
„Comemorăm, în primul rând, un fapt istoric ce s-a petrecut în urmă cu 90 de ani: vizita în Spania a Reginei Maria a României. Regina Maria a României și, în egală măsură, Regele Alfonso XIII al Spaniei, au desfășurat o admirabilă activitate umanitară în timpul Primului Război Mondial, a cărei însemnătate a depășit granițele celor două țări. Astăzi ne bucurăm că avem șansa să exprimăm în comun recunoștința pe care ambii o merită. Acest eveniment coincide cu încheierea, cu succes, a primei Președinții Române la Consiliul Uniunii Europene. Concertul constituie, dealtfel, o inspirată culminare a acestei activități, dat fiind că muzica a contribuit întotdeauna la buna înțelegere dintre popoare și, după cum afirmă Alex Ross, «deși Istoria nu ne poate elucida niciodată semnificația muzicii, în schimb muzica poate să ne spună câte ceva despre Istorie»”. - ALFREDO PÉREZ DE ARMIÑÁN Y DE LA SERNA, Președintele Consiliului de Administrație al Patrimoniului Național al Regatului Spaniei
„Regina Maria a României, o femeie polifațetică, complexă, curajoasă și luptătoare, a îndeplinit un rol istoric fundamental, fiind susținătoarea neobosită a construcției a ceea ce astăzi numim «România modernă». Eforturile sale umanitare și diplomatice în beneficiul țării noastre în timpul Primului Război Mondial și, ulterior, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris, din 1919, i-au atras admirația și simpatia întregii lumi. Acest eveniment, care ne reunește și ne apropie, constituie un arc peste timp, care evocă soliditatea valorilor fondatoare ale marilor culturi și civilizații europene. Activitatea noastră în timpul Președinției s-a axat pe conceptul de coeziune ca valoare comună europeană și expresie a unității dintre statele membre ale Uniunii Europene.” GABRIELA DANCĂU, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Regatul Spaniei
Palatul Regal din Madrid Reşedinţa oficialǎ a Regelui Spaniei, Palatul Regal este un monument emblematic și unul din obiectivele turistice cele mai admirate din capitala Spaniei, fiind cel mai mare palat regal din Europa Occidentală. Relațiile strânse dintre Casa Regală a Spaniei și cea a României imprimă acestui spațiu o valoare simbolică cu ocazia marcării celor 150 de ani de la Fondarea Casei Regale române și a Statului român modern. Evenimentul organizat în acest context se bucură de sprijinul Fundației Patrimoniului Național, organism public spaniol ce gestionează bunurile statului spaniol provenite din moștenirea Coroanei, care include, printre altele, imobile de o valoare istorică-artistică excepțională, 7 palate regale și 9 mănăstiri, găzduind peste 154.000 obiecte de patrimoniu din toate domeniile.
Cvartetul Enescu Calităţile muzicale ale Cvartetului, fondat în 1979, au prilejuit numeroase colaborări cu personalităţi muzicale precum Mstislav Rostropovich, Jean-Pierre Rampal, Patrice Fontarosa, Olivier Charlier, Louis Claret, Jean-Philippe Collard şi recitaluri susţinute pe scene reprezentative de pe glob: Salle Gaveau, Salle Pleyel şi Théâtre des Champs Elysées din Paris, în Madrid la Palacio Real, Teatro Real şi Auditorio Nacional, Concertgebouw din Amsterdam, Wigmore Hall din Londra, Librăria Congresului din Washinghton, printre altele. Din prodigioasa sa discografie se remarcă albumele realizate la casele de discuri Arion, Forlane, Rem din Franţa, Claves din Spania, Novalis din Elveţia, CPO din Germania. Albumul „Franck et Chausson”, înregistrat împreună cu pianistul Gabriel Tacchino, a obţinut Diapason d’Or, iar pentru discul alcătuit din trei cvartete de muzică contemporană franceză ale compozitorilor Nigg, Hersant şi Philippot i-a fost decernat Le Grand Prix de l’Académie Française du Disque.
În 2011 au fost invitaţi la Palatul Regal din Madrid să cânte pe cvartetul de instrumente Stradivarius – unic în lume – care aparţine Casei Regale Spaniole, în onoarea lutierului francez Vatelot, cu ocazia celebrării a douăzeci de ani de la restaurarea acestora. Și în actul din 26 mai 2019, Cvartetul Enescu va cânta pe aceleaşi instrumente Stradivarius.