- 7 June 2023
- Tags Icr new york Alina serban Cel mai bun copil din lume Teatru
ICR New York organizează, împreună cu Jersey City Theater Center și Václav Havel Library Foundation, sub egida EUNIC, turneul spectacolului Cel mai bun copil din lume al Alinei Șerban, la New York, New Jersey și Chicago. Produs în 2021 la București, spectacolul one-woman show va fi prezentat în premieră la Jersey City Theater Center, în data de 11 iunie 2023, în cadrul Festivalului de teatru „Rehearsal for Truth“ de la New York, pe 14 iunie 2023, la sediul ICR New York, în data de 15 iunie 2023, și la sediul ROCO - Romanian Community Center Chicago, în data de 21 iunie. Evenimentul de la ICR New York face parte din programul permanent al reprezentanței, Romanian-American Studio Theater.
Scris și regizat de actrița și cineasta Alina Șerban, una dintre cele mai de seamă tinere interprete din România la ora actuală, piesa Cel mai bun copil din lume este primul spectacol de teatru semnat de o autoare din minoritatea romă care astăzi face parte din repertoriul permanent al Teatrului Național din București. Bazat pe propriile experiențe ale Alinei Șerban, spectacolul spune povestea maturizării unei tinere fete de etnie romă care luptă pentru a depăși rasismul și discriminarea, reușind să devină o femeie puternică, care a învățat cum să-și îmbrățișeze propria identitate și să fie împăcată cu trecutul ei, într-o lume care încă este neprimitoare și care nu este pregătită să fie suficient de deschisă pentru a o accepta.
„Îmi doresc ca Cel mai bun copil din lume să creeze punți între noi. Scopul meu este să-mi ofer vindecare atât mie însămi, cât și celorlalți, iar dacă se poate, să creez schimbare în bine, prin arta mea”, a declarat Alina Șerban.
„Pentru că povestea aceasta este atât de bine spusă, încât capătă o universalitate care trece de granița etichetei etnice și te îmbrățișează cu mâini care iau forma unor semne de întrebare despre atât de multe lucruri încât nu ai cum să nu simți, măcar pentru câteva clipe, că spune și ceva din povestea ta. Natural, complex, echilibrat, profund, deschis, umor, curaj, tandrețe, empatie, sinceritate – sunt cuvintele care au dansat pe scenă în jurul Alinei asemenea unor eșarfe colorate aruncate în aer pe care nu știi dacă să le prinzi sau să le lași să cadă.” – Lavinica Mitu, Noi și toate eurile noastre - Cel mai bun copil din lume, LiterNet.ro
Scopul programului Romanian-American Studio Theater este de a crea spectacole teatrale de calitate, dar de mici dimensiuni, jucate de regulă în limba engleză, care să implice dramaturgi, actori, regizori, scenografi, compozitori, tehnicieni de pe ambele maluri ale Atlanticului și să introducă spațiul teatral cameral al ICR New York în circuitul teatral off off Broadway, cu propuneri interesante și relevante.
***
Cel mai bun copil din lume de Alina Șerban
Regie: Alina Șerban
Consultant artistic: Andrei Măjeri
Asistent regie: Vera Surățel
Consultant dramaturgie: Vera Surățel
Costume: Cristina Milea
Decor: Miruna Bălașa
Coregrafie: Răzvan Rotaru
Video: Boroka Biro & Cătălin Rugină
Video design: Boroka Biro & Cătălin Rugină, Mircea Bogățeanu
Muzica: Lucas Dario Molina
Sunet: Ștefan Azaharioaei
Lumini: Roxana Docan
Ilustrații: Sînziana Cadar
Foto afiș: Bogdan Dincă