- 22 September 2020
- Tags Festivalul de film valencia Spania Valencia Icr madrid La gomera Corneliu porumboiu
O selecție de filme românești recente, care au făcut parte din programarea celei de-a zecea ediții a Festivalului de film românesc prezentat la Madrid, sunt programate, în perioada 25 septembrie – 20 octombrie, în cadrul Festivalului de film românesc de la Valencia. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român de la Madrid și Filmoteca Valencia/Institutul Valencian de Cultură, sub auspiciile Ambasadei României în Regatul Spaniei. Este al cincilea an de colaborare între cele două instituții, ocazie de a prezenta șase propuneri diferite, atât formal cât și tematic, cu scopul de a face publice unele dintre noutățile genului din România.
Inaugurarea festivalului va avea loc în data de 25 septembrie, la ora 20:30, cu pelicula La Gomera, cea mai recentă realizare a realizatorului Corneliu Porumboiu, care a reprezentat România în cursa pentru Premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj internațional în anul 2020.
Câștigător al premiului pentru cel mai bun scenariu al Festivalului de Cine European de la Sevilia, filmul îi are ca protagoniști pe actorii Vlad Ivanov și Catrinel Marlon.
Filmoteca Valencia, parte a Institutului Valencian de Cultură, este o instituție care se ocupă cu recuperarea, restaurarea, catalogarea și conservarea materialelor legate de cinematografie și audiovizual. Filmoteca este, de asemenea, responsabilă cu studiul și diseminarea patrimoniului audiovizual și a culturii cinematografice, colecțiile sale audiovizuale fiind alcătuite din peste 20.000 de titluri, care includ un spectru larg de producții de filme valenciene, spaniole și străine din toate perioadele, multe dintre acestea având o mare valoare istorică și culturală.
În cadrul festivalului sunt prezentate de asemenea ultimele producții ale regizorilorTudor Giurgiu (Parking) și Ivana Mladenović (Ivana cea groaznică), două din creațiile noului proiect cultural al regizorului Florin Șerban, trilogia „Dragoste” (Dragoste1. Câine, respectiv Dragoste 2. America), precum șilungmetrajul de debut al regizorului Hadrian Marcu (Un om la locului lui).
După Madrid și Valencia, ciclul de film românesc își va continua turneul în Spania la Barcelona, Sevilla, Córdoba, Oviedo, Zaragoza și Tenerife, până la sfârșitul anului.
Între 25 septembrie și 20 octombrie 2020
Filmoteca de Valencia, Instituto Valenciano de Cultura (Plaça de l'Ajuntament, 17, 46002 València)
Program:
Vineri, 25 septembrie, 20.30 h –La Gomera / The Whistlers, r. Corneliu Porumboiu
Marți, 29 septembrie, 18.00 h –Un om la locul lui / Un hombre como dios manda, r. Hadrian Marcu
Miercuri, 07 octombrie, 18.00 h –Ivana cea groaznică / Ivana la terrible, r. Ivana Mladenović
Marți, 13 octombrie, 18.00 h –Dragoste 1. Câine / Love1. Dog, r. Florin Șerban
Miercuri, 14 octombrie, 18.00 h –Dragoste 2. America / Love 2. America, r. Florin Șerban
Marți, 20 octombrie, 18.00 h –Parking, r. Tudor Giurgiu
Toate filmele vor fi proiectate în sistem V.O.S.E.