În perioada 1-15 septembrie 2010, la Café Verona şi Grădina Verona, artistul american de origine română Sasha Meret revine în România cu expoziţia itinerantă „Reverii urbane", proiect organizat de Depoul de Artă Urbană, Primaria Braşov şi Librăriile Cărtureşti, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Centrul Cultural American, Ordinul Arhitecţilor din România, Fundaţia Istorică Română Firo, Fundaţia Ithaka, Zona de Creaţie şi Green Hours.
Proiectul „Reverii urbane" înglobează lucrări artistice cu tehnică şi stiluri diferite, în prim planul cărora tronează New York-ul, ca Făcător de nouri (proiecţie video), văzut în paralela temporală 1959-2009 (fotografie), ca leagăn al tradiţiilor rurale (Urbanus Currus - propunere de monument: căruţa ţărănească din lemn acoperită integral cu oglinzi) şi ca formă arhetipală (desene grafice, Schiţe de urbanism utopic din Galaxia XYZ). Lucrările din seria Reveriilor urbane vor fi expuse la Braşov în Piaţa Sfatului, la librăria Cărtureşti şi la Bistro de l`Arte. Invitatul lui Sasha Meret din România este artistul video Cinty Ionescu. Vernisajul va avea loc joi, 2 septembrie, ora 19.00, la Cafe Verona.
Provenite din atelierul său aflat la New York, lucrările lui Sasha Meret pendulează între figurativ şi abstract şi reflecta propriile explorări spirituale, îmbinând simbolismul ezoteric european, african şi oriental într-un limbaj vizual foarte personal. Lucrările lui combină o mare varietate de tehnici şi stiluri de la pictură şi tehnici de gravură, sculptură şi xilogravură, monotipii, fotografie şi până la arta digitală.
Foarte cunoscute în Statele Unite ale Americii, China, Japonia şi Europa, lucrările lui fac parte din colecţii importante: Pfizer, Sony Corporation, Joyce-Gilmore Mertz Foundation, Pall Corporation, Muzeul Naito, Fundaţia Art Lin YuNu, Fundaţia Culturală Română, Queens Museum şi alte colecţii de corporaţii şi particulare din SUA, Franţa, Japonia, Belgia, Olanda, Germania, Suedia, Norvegia.
Mai puţin cunoscut în România, Sasha Meret a colaborat peste 20 de ani ca ilustrator săptămânal la publicaţii precum The New York Times, International Herald Tribune, Washington Post şi a ilustrat cărţi pentru edituri prestigioase.
Un fapt şi mai putin ştiut este că Sasha Meret s-a născut şi a copilărit în România. Prima sa călătorie cu trenul a avut ca destinaţie "Colonia Bod - Fabrica de zahăr". Primele memoriii întipărite pe retina de copil sunt gara, zgomotul trenului care trece pe lângă fabrică, coşurile înalte ale fabricii de zahăr şi cele câteva blocuri muncitoreşti care transformau cadrul rural într-o prima experienţă aproape urbană, Braşovul va ramâne pentru multă vreme echivalentul Marelui Oraş în reveriile unui copil izolat la ţară.
50 de ani mai târziu Sasha Meret lucrează într-un atelier în Queens/New York cu vederea catre Marele Oraş (Manhattan/New York City). Ferestrele uriaşe, de 4m înălţime dezvaluie o panoramă cu o proporţie neobişnuită între cer şi Marele Oraş. Spectacolul zilnic constă într-un neintrerupt joc de umbră şi lumină pe fundalul unei panorame a oraşului în care singurele elemente animate sunt formele baroce ale fumului eliberate intermitent de coşurile termocentralei, trenul suspendat care apare la intervale regulate ca o jucărie întoarsă cu cheia şi lumina care se schimbă fără încetare. Oraşul pare ca o invenţie construită şi apoi abandonată de o entitate necunoscută. În compoziţiile propuse, New York-ul ocupa o fâşie îngustă, aparând copleşit de spectacolul cerului.