- 10 February 2020
- Etichete ICR Icr Paris Grégory Rateau Hôtel de Béhague
Scriitorul Grégory Rateau a fost invitat vineri, 7
februarie 2020, să împărtășească viziunea sa despre cultura română, la Hôtel de
Béhague, în cadrul unui unui eveniment organizat de Institutul Cultural Român
de la Paris, în parteneriat cu Ambasada României în Franța.
În calitate de redactor-șef al webzine-ului specializat în informații recente despre România, Lepetitjournal.com Bucarest, Grégory Rateau a traversat țara, pentru a vorbi, de data aceasta, despre cartea sa, pentru a le propune românilor o altă perspectivă despre țara lor și, totodată, pentru a le prilejui străinilor care vin pentru prima oară în România să descopere astfel esența și tradițiile ei bogate.
În același timp, Grégory Rateau a revelat o parte nouă a identității sale, cea de romancier, prin romanul Noir de soleil (Editura Maurice Nadeau), ce expune povestea unui cuplu pasionat într-un Liban exploziv, la începutul anilor 2010. Prezentarea acestui volum a avut loc în prezența jurnalistei Aida Vâlceanu, moderatoarea serii și a pianistei Alberta Alexandrescu.
Programul serii a cuprins lecturi, dezbateri, autografe pornind de la cele două cărți ale lui Grégory Rateau, Hoinar prin România. Jurnalul unui călător francez (Editura Polirom) și de la primul său roman, Noir de Soleil (Editura Maurice Nadeau). Evenimentul a fost completat de interludiile muzicale ale Albertei Alexandrescu: – George Enescu: Preludiu și fugă, Gheorghe Zamfir: Doina de jale, Béla Bartók: Șase dansuri populare românești, Claude Debussy: Clar de lună, Insula veselă.
Grégory Rateau este nu numai jurnalist, ci și
explorator al cotidianului. Sub impulsul modelelor sale - Jack London, Panait
Istrati sau Fernando Pessoa - a plecat să descopere România din Est în Vest,
din Nord în Sud, reușind în final scrierea unei cărți de călătorie atașante și
poetice despre România, o țară minunată și, din nefericire, atât de des
neînțeleasă. Volumul Hors-piste en Roumanie (Editura
l'Harmattan) a făcut parte din selecția premiului Pierre Loti 2017 pentru cea
mai bună carte de călătorie. Tradus de curând în limba română cu titlul Hoinar
prin România. Jurnalul unui călător francez (Editura Polirom), el a
beneficiat de cronici elogioase și în presa autohtonă.
Alberta Alexandrescu este o artistă apreciată de mulți ani pentru
talentul său, la doar 12 ani urcând pe scena Ateneului Român, ca, peste șase
ani, să fie primită la faimoasa instituție pariziană CNSM, în clasa
lui Gérard Frémy. În prezent, este invitată de cele mai bune orchestre
din România, în recitaluri solo sau de muzică de cameră în Franța,
România, Canada, Brazilia, Columbia sau alte țări ale lumii.