- 2 July 2016 - 31 August 2016
- Etichete Festivalul Olimpului Dion Grecia ICR Institutul Cultural Român
Participarea României la Festivalul Olimpului, ce se va desfăşura în perioada 2 iulie - 31 august 2016, la Dion, Grecia.
Festivalul Olimpului este un eveniment internaţional de tradiţie, organizat anual în Grecia şi dedicat muzicii şi artelor vizuale. Anul acesta, România are statutul de ,,invitat de onoare" şi, în această calitate, a fost organizatorul festivității de deschidere a festivalului. Au fost invitate să concerteze personalități de prestigiu din România și din Grecia, cu piese reprezentative din repertoriul românesc clasic și popular, dar și din repertoriul elen şi internațional. Prin asocierea Orchestrei Politonice din Katerini, sub bagheta lui Theodoros Orfanidis, a corului ,,Preludiu", condus de Maestrul Voicu Enăchescu, și a sopranei elene Sonia Theodoridou, care a interpretat piese româneşti, a fost promovată cultura română în Grecia pe baza unor schimburi culturale româno-elene. Specificul evenimentului pune accentul pe sensibilitățile culturale ale publicului elen interesat, în mod prioritar, de aspectele tradiționale specifice, dar și actuale și reprezentative ale culturii române.
În spațiul expozițional din Complexul Arheologic, în incinta teatrului antic de la Dion, România a inclus, la solicitarea organizatorilor festivalului, o expoziție de icoane românești pictate de doamna Elena Murariu, artist plastic român, specializat în domeniul iconografiei, care va putea fi vizitată până la finalul festivalului.
Evenimentele românești din cadrul Festivalul Olimpului, susținute de ICR, sunt dedicate comunității diplomatice din Atena și Salonic, personalităţilor culturale marcante elene şi comunității românești din Grecia.
Programul evenimentului inaugural va include următoarele concerte:
Recital Duo FiCell (Luminița Macavei - vioară și Stavros Parginos - violoncel) – piese din repertoriul clasic românesc;
Recital instrumental al Orchestrei Politonice din Katerini, conduse de Panayotis Limbanovnos – Balada de Ciprian Porumbescu; Gioconda de Manos Tzidakis;
Program susținut de corul Preludiu al Centrului Național de Artă Tinerimea Română, condus de Maestrul Voicu Enăchescu – piese din repertoriul clasic și popular românesc şi internaţional;
Program susținut de soprana Sonia Theodoridou și Orchestra Politonică din Katerini, dirijată de Maestrul Theodoros Orfanidis piese din repertoriul clasic și popular românesc și elen. Vor putea fi ascultate piese cum sunt: Copacul, Nixta Magikia, Na me thimasai, Sara pe deal - cu cor şi orchestră , Athanasia, Ciuleandra - cu cor, Metikos, Sanie cu zurgălăi - cu cor, Paidia tou Pirea.
Participanţi:
Duo FiCell (Luminița Macavei - vioară și Stavros Parginos - violoncel);
Orchestra Politonică din Katerini, condusă de Panayotis Limbanovnos;
Corul Preludiu al Centrului Național de Artă Tinerimea Română, condus de Maestrul Voicu Enăchescu;
Soprana Sonia Theodoridou și Orchestra Politonică din Katerini, dirijată de Maestrul Theodoros Orfanidis;
Elena Murariu, artist plastic român, specializat în domeniul iconografiei;