Primar român în Israel: Meir Nitzan la „Cafeneaua Românească” de la ICR Tel Aviv, 15 martie 2019

În continuarea seriei de manifestări organizate în limba ebraică și destinate descendenților evreilor originari din România, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv a organizat un nou eveniment, în cadrul „Cafenelei Românești”, ce l-a avut ca invitat pe Meir Nitzan, fost primar al orașului Rishon Le Tzion. Acesta, originar din România, a ocupat funcția de primar timp de 25 de ani (5 mandate consecutive), devenind astfel unul dintre cei mai longevivi primari din istoria politică a Israelului.

Ca rezultat al acestei performanțe, Meir Nitzan – militar de carieră, cu 33 de ani petrecuți în cadrul armatei israeliene – a publicat în 2009, la Editura Sa'ar, cartea autobiografică „Cu ranița prin viață”, în care descrie, printre altele, anii tinereții petrecuți în România, atmosfera Bucureștiului înainte și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, personajele importante din acele vremuri și care i-au inspirat valori și repere morale ce l-au însoțit și ghidat toată viața.

Evenimentul a fost realizat în colaborare cu grupul „Shorashim Romanim” (Rădăcini românești) și a avut loc la sediul ICR Tel Aviv, în data de 15 martie 2019. Manifestarea, în limba ebraică, a fost deschisă de Martin Salamon, directorul ICR Tel Aviv, care a salutat audiența și a făcut o scurtă prezentare a dlui. Nitzan, fiind urmat de Tsiky Berger Cohen, fondatoare grupului „Shorashim Romanim”, care a subliniat importanța evenimentelor organizate în limba ebraică, cu și despre originari români, manifestări menite să apropie comunitatea de israelieni cu origini românești (însă nu neapărat vorbitoare de română) de cultura română, respectiv de evenimentele organizate de ICR Tel Aviv. Micha Harish, președintele Uniunii Evreilor Originari din România (AMIR), a luat, de asemenea, cuvântul și a povestit, pe scurt, despre lunga prietenie ce îl leagă de Meir Nitzan.

Cu rigoare militară, Meir Nitzan a prezentat audienței istoria personală a familiei sale și evenimentele istorice – precum ascensiunea Mișcării Legionare, atmosfera din timpul regimului Antonescu, pogromul de la Iași, Transnistria și trenurile morții – care au condus la decizia acesteia de a căuta refugiu în locurile strămoșești. Tragedia vasului Struma, drumul dificil din România către Israel, peripețiile călătoriei cu vasul Pan Crescent și perioada petrecută în tabăra de refugiați de la Pardes Hanna odată ajuns în Israel au fost doar câteva dintre experiențele menționate și care au trezit un viu interes în rândul publicului. De asemenea, Meir Nitzan a mai povestit despre parcursul și ascensiunea sa profesionale, despre cum a reușit să îmbine originile românești – cu moștenirea culturală și civilizațională presupuse de aceasta – cu noua sa identitate israeliană. Mai mult, a adus în discuție rolul jucat de evreii de origine română la dezvoltarea Israelului, în general, și a orașului Rishon Le Tzion în particular, cât și contribuția personală la transformarea orașului, dintr-un simplu oraș din „periferia adormită” a Tel Aviv-ului într-unul dintre cele mai competive, socio-economic și cultural vorbind, așezări urbane ale Israelului contemporan.

Meir Nitzan s-a născut la București (1932) și după o lungă carieră în Forțele de Apărare Israeliene și-a început cariera politică, fiind ales primar al orașului Rishon Le Tzion, la conducerea căruia a fost timp de 25 de ani neîntrerupți, în perioada 1983-2008. Această performanță, explicabilă prin dezvoltarea fără precedent a orașului, l-a transformat înr-o cunoscută figură publică în Israel, fiind adesea numit „primarul-vedetă”. În perioada 2011-2013 a servit, de asemenea, ca primar al orașului Lod, timp în care economia acestuia s-a redresat semnificativ și rata criminalității a scăzut simțitor, motive pentru care Meir Nitzan a fost în centrul seriei documentare „Lod”, ce i-a urmărit parcursul, începând cu preluarea mandatului de primar și „luptele” duse pentru redresarea unuia dintre orașele defavorizate ale Israelului.