Premiul Internaţional „Arte Laguna”, secţiunea Under 25, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia

Premiul Internaţional „Arte Laguna", secţiunea Under 25, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia

Sâmbătă, 6 martie, la Tese di San Cristoforo (aria Arsenale din cadrul Bienalei de la Veneţia) va avea loc începând cu orele 18,30 seara de gală şi ceremonia de premiere a câştigătorilor celui de-al IV-lea Premiu Internaţional "Arte Laguna".
Începând din anul 2009, din circuitul Premiului Internaţional "Arte Laguna" fac parte 15 spaţii expoziţionale din Veneţia, Milano, Napoli, Brescia, Feltre, Alessandria, Roma, Vlore, Siena, Budapesta, Londra. Acestora li s-au adăugat, prin încheierea unor parteneriate de colaborare, Institutul Italian de Cultură din Praga, Institutul Italian de Cultură de la Viena şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.
Premiul Internaţional "Arte Laguna" este decernat în urma unui concurs cu participare internaţională, destinat artiştilor din variate domenii ale artelor vizuale contemporane şi este organizat începând cu anul 2006 de Asociaţia Culturală MoCA (Modern Contemporary Art) şi Studio Arte Laguna di Mogliano Veneto (Treviso).
Iniţiativa a ajuns în acest an la cea de-a patra ediţie, în cadrul căreia a fost organizat şi un concurs internaţional în domeniul artei fotografice. Cele 30 de opere finaliste au fost expuse în cadrul expoziţiei "Diari della Terra" ("Jurnalele Terrei"), găzduită de Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în perioada 8-24 ianuarie 2010. Operele au fost selecţionate din cele 2300 de fotografii înscrise la concurs, aparţinând a 600 de artişti fotografi din întreaga lume, deopotrivă profesionişti şi amatori.
Datorită calităţii deosebite a celor 135 de finalişti ai tuturor secţiunilor actualei ediţii a concursului (pictură, sculptură, fotografie şi Under 25), organizatorii au luat decizia de a organiza un vernisaj unic, sub forma unei seri de gală, în cursul căreia vor fi anunţaţi câştigătorii tuturor secţiunilor.
Noua Galerie a IRCCU Veneţia va găzdui, în perioada 1-31 martie, expoziţia câştigătorilor secţiunii Under 25.
Printre finaliştii secţiunii de pictură se numără şi Silvia Trăistaru, cu lucrarea „My mom at a funeral".
Evenimentul este organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia în cadrul unui parteneriat anual cu Asociaţia Culturală MoCA (Modern Contemporary Art) şi Studio Arte Laguna di Mogliano Veneto (Treviso).
Pentru detalii suplimentare accesaţi:
http://www.premioartelaguna.it
http://www.artelagunaprize.com
http://www.premioartelaguna.it/index.php/component/content/article/241-un-circuito-internazionale-di-15-gallerie.html