Directia Generala Românii de Pretutindeni a Institutului Cultural Român acordă o atenţie specială comunităţii româneşti din Timoc şi este preocupata în mod deosebit de sprijinul concret care trebuie acordat pentru păstrarea identităţii naţionale, lingvistice, culturale şi religioase a românilor din Serbia de Răsărit. Considerăm o eroare inacceptabilă orice iniţiativă care doreşte să promoveze distincţia artificială dintre vlah şi român în ceea ce priveşte românii din Timoc şi limba vorbită de aceştia. Susţinem cu tărie că terminologia de român şi vlah sau limba vlahă şi limba română reprezintă unul şi acelaşi lucru şi că cei peste 300.000 de români/vlahi din Timoc aparţin aceleaşi comunităţi româneşti. Institutul Cultural Român, prin Directia Generala Românii de Pretutindeni, acordă o importanţă aparte ideii de respectare a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Serbia, şi în mod special din Timoc, referindu-ne mai ales la dreptul la educaţie în limba maternă, acces la mass-media în limba română, precum şi dreptul acestora de a beneficia de serviciu religios în limba română. În acest sens se vor înscrie proiectele culturale ale Direcției Generale Românii de Pretutindeni a ICR din perioada următoare.