Galeria PLAN B participă la cel mai important târg de artă contemporană din Belgia

Cu sprijinul ICR Bruxelles, Galeria PLAN B din Cluj-Napoca participă în premieră la cel mai mare târg internaţional de artă contemporană din Belgia, ART BRUSSELS, desfăşurat în perioada 19-22 aprilie 2012. Festivalul reuneşte sub cupola celui mai mare spaţiu expoziţional din Bruxelles 182 galerii din întreaga lume. Vor expune peste 2000 de artişti recunsocuţi şi apreciaţi sau tinere talente. Galeria PLAN B va participa la categoria First call, alegerea fiind făcută ca urmare a unei selecţii riguroase a comitetului curatorial.
Cei peste 30 000 de vizitatori ai târgului vor putea admira lucrările artiştilor români expuşi la standul Galeriei PLAN B: Ioana Bătrânu, Belu-Simion Făinaru, Adrian Ghenie, Ciprian Mureşan, Navid Nuur, Miklos Onucşan şi Şerban Savu. În avanpremieră, puteţi descoperi o selecţie din operele artiştilor prezenţi la ediţia din acest an a târgului de artă contemporană aici.

Deschisă în 2005 la inţiativa lui Mihai Pop şi Adrian Ghenie, Galeria PLAN B a organizat pavilionul românesc la Bienala de Artă de la Veneţia din 2007. În 2008 a deschis un spaţiu expoziţional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate. In 2009, a fost unul dintre iniţiatorii proiectului Fabrica de Pensule din Cluj, un exemplu de reconversie a unui fost spaţiu industrial în beneficiul artei contemporane.

Cu o reputaţie de leader european în experimentarea celor mai îndrăzneţe forme de expresie artistică pe piaţa artei contemporane, ART BRUSSELS este locul de întâlnire a artiştilor consacraţi, care se bucură de o solidă reputaţie internaţională, dar şi a celor tineri, aflaţi la început de drum şi carieră. Alături de târgul de artă de la Köln, ART BRUSSELS este una dintre cele mai cunoscute manifestări internaţionale dedicate artelor vizuale din Europa.

(foto: Miklos Onucsan)

Informaţii suplimentare: www.artbrussels.be sau pe pagina de facebook a ICR Bruxelles.