Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu" la Chişinău invită publicul spectator la cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Naţional „Colinde, Colinde...", cel mai important eveniment dedicat colindelor naționale și internaționale organizat de Asociaţia Mizical-Corală. Concertul va avea loc pe data de 24 decembrie, ora 18.00 la Sala cu Orgă.
Zece coruri din Bălți, Florești, Strășeni și Chișinău, în total 250 de voci, alături de Moldovan National Youth Orchestra sub bagheta dirijorului invitat, Andrew Koehler (SUA), vor interpreta cele mai deosebite colinde combinate armonios cu muzica instrumentală și cea corală.
Pe parcursul a șase ediții anterioare, festivalul a reușit să adune împreună peste 1.500 de coriști și peste 3.000 de spectatori.