- 17 June 2022
- Tags Icr Icr varsovia Romania salbatica
Institutul Cultural Român de la Varșovia, cu sprijinul
Bibliotecii Voievodale din Cracovia prezintă, în perioada 23 iunie – 12 august
2022, expoziția de fotografie „România Sălbatică” semnată Dan Dinu.
Imaginile sunt surprinse în urma călătoriilor autorului și reunite
în albumul omonim, ce face parte dintr-un proiect
mai mare, cuprinzând fotografii realizate în toate cele 28 de rezervații
mari din România existente la acea vreme – parcuri naționale, parcuri
naturale, geo-parcuri și rezervații ale Biosferei.
Fotografiile au fost expuse în cele mai vizitate zone ale celor mai mari orașe din România, precum București, Timișoara, Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova sau Iași.
Dan Dinu este un fotograf pasionat de natură și animale. Și-a început cariera în 1997 și a rămas fidel fotografiei de natură și călătorie. Începând cu anul 2000, a fost implicat în protejarea naturii, la început ca simplu voluntar în diferite organizații, mai apoi ca manager de proiecte de mediu, iar ulterior ca fotograf pentru diferite organizații din România.
Alături de cameramanul Cosmin Dumitrache, Dan Dinu este totodată autorul celui mai amplu documentar, România Sălbatică.