- 13 January 2014
- Tags Icr Institutul cultural roman Ziua culturii nationale
Lecturi, expoziții, prelegeri, reprezentații teatrale, proiecții de film și dezbateri vor marca, la jumătatea lunii ianuarie, în rețeaua ICR din străinătate, Ziua Culturii Naționale.
Accademia di Romania organizează, la sediu, pe 16 ianuarie 2014 un eveniment omagial Mihai Eminescu, cu ocazia împlinirii a 164 de ani de la nașterea poetului. Lect. univ. Nicoleta Neșu va susține o prelegere despre viața și opera lui Mihai Eminescu. Va avea loc, de asemenea, o lectură de poezie în limbile română și italiană cu participarea studenților Universității „Sapienza“ din Roma.
Institutul Cultural Român de la Berlin va găzdui, pe 15 ianuarie 2014, o reprezentație a spectacolului Marea iubire a lui Sebastian, cu Rodica Mandache, Marius Manole, Ana-Ioana Macaria și István Téglás. Bazat pe fragmente din însemnările lui Leny Caler, din jurnalul lui Mihail Sebastian şi din piesa Jocul de-a vacanţa, spectacolul Marea iubire a lui Sebastian are în centru povestea de iubire dintre scriitor şi marea actriţă a perioadei interbelice, interpretată de Rodica Mandache. Spectacolul a fost jucat la Teatrul Godot din Bucureşti.
La Institutul Cultural Român de la Budapesta poate fi vizitată, în perioada 15 ianuarie – 15 aprilie 2014, expoziţia de pictură „Excelsior – pictori contemporani din România“. Vernisajul va avea loc miercuri, 15 ianuarie 2014, ora 18:00. Va participa criticul de artă Oliv Mircea. Expoziţia cuprinde 36 de tablouri aparţinând unor artişti precum Paul Gherasim, Horea Paştina, Cristian Paraschiv, Doina Mihăilescu, Gheorghe Ilea, George Mircea, Mihai Sârbulescu, Bogdan Vlăduţă.
La Filarmonica Naţională „Serghei Lunchievici“ de la Chișinău va avea loc pe 14 ianuarie un concert extraordinar dedicat Zilei Culturii Naționale, organizat în colaborare cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu“. Programul cuprinde lucrări de Ludwing van Beethoven – Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră, George Enescu – Poema Română op.1, Franz von Suppé – Uvertura Poet şi Ţăran, Ion Dumitrescu – Preludiu simfonic şi Doru Popovici – Omagiu lui Sadoveanu pentru violoncel şi orchestră, în interpretarea soliştilor Ilinca Dumitrescu (pian) şi Cristian Florea (violoncel), acompaniaţi de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchievici“, condusă de maestrul Octav Calleya.
Printre evenimentele adiacente organizate de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu“ de la Chișinău pentru marcarea Zilei Culturii Naționale se numără și expoziția „Mihai Eminescu... Și timpul crește-n urma mea!“, în perioada 15-23 ianuarie 2014, la Galeria de la Rond, în colaborare cu Primăria Municipiului Chișinău. Expoziţia prezintă manuscrise, fotografii, corespondenţă și poezii, având caracter documentar despre viaţa şi opera lui Mihai Eminescu. Vernisajul va avea loc într-o ambianţă de secol XIX, asigurată de actori şi artişti îmbrăcaţi în costume de epocă semnate de artistul plastic Iurie Matei, cu sprijinul Teatrului Naţional „Mihai Eminescu“ din Chişinău şi al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Republica Moldova. Evenimentul include o depunere de flori la bustul lui Mihai Eminescu din parcul Grădina Publică, urmată de un recital de poezie organizat în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova.
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu“ de la Chișinău va mai organiza, în colaborare cu Consulatul General al României la Cahul, Consiliul Raional Cahul, Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu“ și Liceul „Mihai Eminescu“, o serie de evenimente pentru a marca Ziua Culturii Naționale la Cahul, în perioada 15-17 ianuarie 2014, la Liceul „Mihai Eminescu“, Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu“ şi Sanatoriul „Nufărul Alb“. Astfel, pe 15 ianuarie, la Liceul „Mihai Eminescu“, va avea loc un concurs de poezie adresat elevilor de gimnaziu și liceu din raionul Cahul. Cele mai bune creații vor fi premiate de ICR Chișinău cu 20 de premii constând în cărți și CD-uri de istorie și literatură. Pe 17 ianuarie 2014, la Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu“, va avea loc lansarea unui cenaclu literar menit să încurajeze cunoașterea culturii române. Evenimentul va include un moment poetic dedicat împlinirii a 60 de ani de la nașterea poetului basarabean Vasile Toma, precum şi lansarea lucrării Mihai Eminescu. Dicţionar enciclopedic (autor: acad. Mihai Cimpoi), apărută cu susținerea Institutului Cultural Român. Pe data de 17 ianuarie 2014, la Sanatoriul „Nufărul Alb“ va avea loc un concert de muzică clasică, susținut de soprana Bianca Ionescu și pianistul Ștefan Donică.
Totodată, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu“ de la Chișinău va organiza o serie de expoziții în mai multe orașe ale Republicii Moldova: expoziția „Dimitrie Cantemir – homo universalis“, în perioada 15 ianuarie – 15 februarie 2014, în Piața Centrală din orașul Edineț; expoziția „Nichita Stănescu – 80 de ani de la naștere“, la Muzeul de Istorie și Etnografie din Soroca, în perioada 16-30 ianuarie 2014; expoziția „Sufletul satului românesc“, la biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ din Soroca (Mitropolia Basarabiei), în perioada 16-30 ianuarie 2014; expoziția „Poemele limbii române“, la Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu“, în perioada 17 ianuarie – 17 februarie 2014, expoziția „Lupta cu inerția – Poeții generației '60“, în perioada 16-30 ianuarie 2014, expoziția „Gavriil Bănulescu-Bodoni – un ierarh ortodox promotor al românismului“, la Biblioteca Raională Leova, în perioada 17 ianuarie – 15 februarie 2014.
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir“ de la Istanbul lansează, pe 15 ianuarie, o hartă interactivă, disponibilă online pe site-ul institutului, care oferă informații cu privire la moștenirea culturală și istorică românească și obiectivele românești din Istanbul. Pentru acest proiect au fost identificate, fotografiate, descrise și cartografiate monumente, cartiere istorice, zone de interes, artefacte, precum și alte puncte de interes din fosta capitală otomană ce au legătură cu trecutul istoric comun româno-turc. Printre obiectivele deja cunoscute: Muzeul Dimitrie Cantemir, Conacul Musurus Pașa – sediul Institutului Cultural Român „Dimitrie Cantemir“ de la Istanbul, Biserica românească Sfânta Parascheva, Fortăreața celor 7 turnuri, Topkapi, Palatul Dolmabahce etc.
De asemenea, Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir“ de la Istanbul va găzdui, în perioada 17-27 ianuarie 2014, o expoziție a pictorilor moldoveni Mihail Mungiu și Eudochia Zavtur. Lucrările celor doi artiști sunt inspirate de peisaje din Istanbul. Proiectul este realizat în colaborare cu Ambasadele Republicii Moldova și României de la Ankara.
Institutul Cultural Român de la Lisabona găzduiește în perioada 15 ianuarie – 15 februarie 2014 expoziția de pictură „Fibras de silêncio/Fibre de tăcere“ a pictorului Laurențiu Midvichi. În cadrul vernisajului, Daniel Nicolescu, directorul Institutului, va susține o scurtă prelegere cu tema „Cultura românească azi“. De asemenea, în perioada 15-22 ianuarie 2014, sub titlul „15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale“, Institutul Cultural Român de la Lisabona va posta zilnic pe pagina de Facebook a institutului poezii şi fragmente de proză din literatura română traduse în limba portugheză, documentare despre România şi despre personalităţi româneşti. Propunerile literare vor fi completate cu informații despre traducerile din literatura română disponibile în librăriile portugheze.
Institutul Cultural Român de la Londra organizează, pe 15 ianuarie 2014, la sediu, un eveniment de celebrare a Zilei Culturii Naționale. Seara se va deschide cu un moment teatral Eminescu-Creangă susținut de actorul Constantin Chiriac, urmat de proiecția filmului Undeva la Palilula r.: Silviu Purcărete și de o sesiune de întrebări și răspunsuri la care va participa actorul și directorul Teatrului Național „Radu Stanca“ din Sibiu.
Având în vedere succesul de care se bucură evenimentele dedicate copiilor în Madrid, dar şi din dorinţa de a prezenta într-un mod inedit creația lui Eminescu, Institutul Cultural Român de la Madrid celebrează, pe 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale printr-un eveniment dedicat copiilor – lectura dramatizată a basmului eminescian Făt Frumos din lacrimă, tradus în limba spaniolă, în interpretarea actorului Ramiro Melgar. De asemenea, va fi proiectat diafilmul omonim realizat de studiourile Animafilm în anii 1975, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), a Societăţii Autorilor Români din Audiovizual (DACIN-SARA) şi a Arhivei Naţionale de Filme (ANF).
Institutul Cultural Român de la New York organizează evenimentul „Eminescu, omul deplin al culturii române. Eminescu, spiritul european al literaturii române“, pe 15 şi 18 ianuarie 2014, la Biblioteca şi Muzeul Morgan din New York şi la sediu. Institutul Cultural Român de la New York va prezenta integrala ediției Mihai Eminescu în 11 volume și ediția facsimilată a manuscriselor eminesciene publicate sub îngrijirea academicianului Eugen Simion. La sediul institutului va avea loc, de asemenea, un concert de pian susținut de Matei Varga, cu piese celebre ale muzicii clasice romantice din repertoriul european, precum și un recital de poezie – „Eminescu – From Ode in Ancient Meter to Epistles“. Poemele selectate vor fi citite în limba română și în traducerea lor în limbi europene. Vor participa profesori de literatură și limbi europene de la Columbia University și New York University, traducătorul Adrian Săhlean și actorul Florin Penișoară. Doina Uricariu, directorul institutului, va prezenta cele mai importante idei dezvoltate de exegeza lui Constantin Noica. Pe 18 ianuarie, scriitorii, criticii literari, actorii și artiștii plastici din diaspora românească vor sărbători Ziua Culturii Naționale în cadrul unui eveniment organizat de Cenaclul Literar „Mihai Eminescu“, condus de prof. dr. Theodor Damian.
Institutul Cultural Român de la Paris va organiza pe 12 ianuarie, la sala Bizantină a Palatului de Béhague un eveniment omagial dedicat lui Mihai Eminescu intitulat Geniu Pustiu. Ion Caramitru va susţine un recital de poezie, în acompaniamentul clarinetistului Aurelian Octav Popa. Recitalul va fi urmat de o prelegere susţinută de prof. univ. dr. Nicolae Georgescu şi de un moment muzical oferit de violonistul Constantin Bogdănaș și pianistul Kazuko Hiyana.
Pe 15 ianuarie, Institutul Cultural Român de la Praga va găzdui, la sediul său, un recital susținut de actorul Emil Boroghină – „La steaua care-a răsărit“. Poeziile vor fi însoțite de proiecția traducerilor în limba cehă (realizate de Jitka Lukešová). În același cadru, va fi organizată și o expoziție tematică de carte (cărți de și despre Mihai Eminescu, din fondul bibliotecii institutului), care va fi deschisă timp de o lună.
Institutul Cultural Român de la Stockholm va marca Ziua Culturii Naţionale printr-un program avându-le în prim plan pe scriitoarea Gabriela Melinescu şi pe naista Dana Dragomir, două personalităţi remarcabile ale culturii române stabilite în Suedia. Evenimentul va avea loc pe 15 ianuarie, la sediul institutului. În prima parte a serii vor fi prezentate cele mai recente volume de poezie românească aparute în limba suedeza: Floarea de menghină de Svetlana Cârstean (Ramus 2013, trad. de Athena Farrokhzad), Austerloo de Daniela Crăsnaru (Ellerströms 2013, trad. de Dan Shafran), Pe spatele peștișorului de aur de Gabriela Melinescu (Ellerströms 2013, trad. de Inger Johansson) şi Cerul din burtă de Ioana Nicolaie (10TAL 2013, trad. de Inger Johansson). Pe lângă Gabriela Melinescu, vor mai participa editorul Jonas Ellerström, traducătorul Inger Johansson şi directorul Institutului Cultural Român de la Stockholm, Dan Shafran. În cea de-a doua parte a programului, Dana Dragomir va interpreta la nai muzică de inspiraţie folclorică.
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv în colaborare cu Asociaţia Scriitorilor Israelieni de Limbă Română, organizează, sub egida Zilei Culturii Naţionale, un eveniment literar special, cu titlul „Relaţiile de colaborare şi prietenie dintre scriitorii români și israelieni“, care va avea loc în data de 23 ianuarie 2014, la sediul institutului. În cadrul evenimentului moderat de av. G. Mosari, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limbă Română, vor fi analizate aparțiile editoriale din 2013 și vor avea loc prezentări de carte şi lectură de poezie. Programul cuprinde prelegerea „Relaţiile de colaborare şi prietenie dintre scriitorii români și israelieni“ – scriitoarea Veronica Bârlădeanu, Asociația Culturală de Prietenie România – Israel; prezentarea volumului Remember Victor Bârlădeanu, autor Veronica Bârlădeanu – lect. univ. dr. Irina Airinei, scriitoare (România); Intermezzo musical; prelegerea „Literatura israeliană în anul 2013“ și acordarea premiilor Enghelberg – av. G. Mosari; prelegerea „Un mare iubitor de literatură: Profesorul israelian de istorie Bercu Enghelberg“ – Ada Shaulov Enghelberg, scriitoare; lansarea noului număr al revistei Izvoare (2014) – Dragoș Nelersa, jurnalist şi editor, Gazeta Românească și lectură de poezie – Bianca Marcovici..
Institutul Cultural Român de la Varşovia prezintă pe 15 ianuarie, în colaborare cu Ambasada României la Varşovia, expoziţia de fotografie „Art Nouveau în România“, precum şi o serie de filme, în limbile română şi engleză, despre cultura şi civilizaţia românească şi valori ale patrimoniului românesc. Autorul expoziţiei „Art Nouveau în România“ este prof. dr. arhitect Sorin Vasilescu, director al Şcolii de Înalte Studii a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti. Panourile înfăţişează clădiri de o valoare deosebită, construite la Bucureşti, Oradea, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa, Târgu Mureş, Baia Mare etc. Expoziţia reuneşte opere semnate de arhitecţii Ion Mincu, Otto Wagner, Daniel Renard, Cristofi şi Grigore Cerchez, Odon Lechner, Nicolae Ghica Budeşti, Petre Antonescu, Giulio Magni, Constantin Iotzu, Statie Ciortan, Alexandru Săvulescu sau de Anghel Saligny.
IRCCU Veneţia organizează pe 15 ianuarie, la sediu, în sala de conferinţe ,,Marian Papahagi“, o seară de poezie intitulată ,,Evocări eminesciene la Veneţia cu ocazia Zilei Culturii Naţionale“. Evenimentul va cuprinde trei momente: lectura a patru poezii (Pe lângă plopii fără soţ, La steaua, Glossa, Mai am un singur dor) însoţite de o scurtă interpretare a acestora; lectura unor fragmente din corespondenţa dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle (textele eminesciene vor fi citite în limba română şi, simultan, se vor proiecta traducerile în limba italiană); în încheiere, poetul italian Alessandro Canzian va citi din prelucrarea proprie a Luceafărulului. Vor participa: Alessandro Canzian şi Chiara Cavallin, Costanza Burlacu, Carolina Pîslaru, Nicoleta Cheptea, Monica Crişan, Kevin Allotta – studenţi ai lectoratului de Limba, literatură şi cultura română din cadrul Universităţii Ca’ Foscari.
La Viena, pe 17 ianuarie, în cadrul Ferien Messe Wien de la Viena, va fi prezentată lucrarea Stadt der Verlockungen – Das vormoderne Bukarest zwischen Orient und Europa („București, orașul tentațiilor“) a istoricului și publicistului Adrian Majuru, apărută la editura germană Frank & Timme. Eveniment expozițional anual ajuns la cea de-a 38-a ediţie, Ferien Messe Wien are loc în perioada 16-19 ianuarie. În 2013, la manifestare au participat 800 de expozanţi din 70 de ţări, atrăgând aproximativ 150.000 de vizitatori. Ferien Messe Wien reunește profesioniști austrieci din domeniul turismului și public interesat care caută o destinație pentru vacanțe. Prezentarea cărții va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri.