European Language Cocktail Bar (ELCB), cel mai longeviv eveniment al ClusteruluiEUNIC Ungaria, dedicat celebrării Zilei Europene a Limbilor,va avea loc în data de15 septembrie 2023, la Institutul Italian de Cultură de la Budapesta (1088, str.Bródy Sándor nr. 8), și pe 26 septembrie în clădirea centrală a Universității din Debrecen,între orele 14.00-18.00.
Animat de dorința de cultivare adiversităţii culturale şi lingvistice în Europa, precum şi de încurajarea învăţăriilimbilor străine de cătretoţicetăţenii Europei, a 13-a ediție este organizată de 27 deinstitute culturale străine și ambasade acreditate în Ungaria, precum și de instituții ale unor minorități. Proiectul este susținut de Reprezentanța Comisiei Europene din Budapesta.
Participanții de toate vârstele sunt invitați să participe laactivități lingvistice interactive, prin care se pot informadespreculturațărilor pe care le reprezintă instituteleculturale sau ambasadele participante, pot să asiste lacursuri demonstrative de limbă, săparticipe la jocuri șiconcursuri cu premii.
ICR Budapestava participa cu stand propriu, unde vor fi organizatejocuri interactive lingvistice, la caresuntbineveniți toți cei caredoresc să facă cunoștință cu limba română sau să-șitesteze cunoștințele.La evenimentul de la Budapesta oferim, de asemenea,mini-cursuri demonstrative de limba română, de la ora 15.30, respectiv de la 17.00.
Mai multe informații:
http://nyelvikoktelbar.eu/