Joi, 25 ianuarie, la sediul ICR din Aleea Alexandru nr. 38, vor fi expuse lucrările expoziției „De la textil la tactil – o lume a visului“. Curatoarea expoziţiei este Ioana Ciocan, vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici. Vor fi expuse lucrări ale artistelor Ana Bănică, Dorina Horătău și Ioana Stanca. Mai multe personalități din zona artelor vizuale și a industriilor creative și-au anunțat prezența la această întâlnire. Printre acestea se regăsește Joana Vasconcelos, unul dintre cei mai importanți artiști vizuali contemporani ai momentului, care participă în cadrul unui program de diplomație și de mobilitate culturală derulat de Institutul Cultural Român.
Conceptul propus de Ioana Ciocan pentru expoziția de la ICR pleacă de la premisa că entitatea textilă obţinută cu ajutorul materialelor de lucru convenţionale şi mai puţin convenţionale pot duce la salvarea, recuperarea şi reinterpretarea zestrei artistice prin îmbogaţirea cu elemente naturale.
„Lucrările celor trei artiste românce, o îmbinare de mixuri textile, sunt realizate manual cu ajutorul fibrei, care se constituie în instalaţii, , ambientale. De la păretare românești reinterpretate la sculpturi textile tactile se conturează o lume plină de trăiri profund personale. O lume imaginară, a visului universal.” (Ioana Ciocan - curator)
Ana Bănică, Dorina Horătău și Ioana Stanca au discursuri artistice care au puncte comune cu cel al Joanei Vasconcelos. Promovarea, încurajarea și crearea unor legături între spații culturale, între artiști și între instituți, pe criterii de similaritate, reprezintă premise pe care se bazează programul de mobilitate culturală asumat de Institutul Cultural Român.