- 5 February 2019
- Etichete Icr Unfinished conversations on the weight of absence
Proiectul „Conversaţii neterminate asupra importanţei absenţei” („Unfinished conversations on the weight of absence”), care va reprezenta România la cea de-a 58-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă - la Biennale di Venezia, din perioada 11 mai - 24 noiembrie, a fost prezentat, marţi, la Institutul Cultural Român (ICR).
„Bienala de Artă de la Veneția continuă să fie una dintre cele mai importante din lume. Zilele de vernisaje, din debutul fiecărei ediții, adună toată elita artistică, a criticii, a galeriilor şi a pieței de artă. Daca ar fi să enumăr doar câțiva dintre creatorii care au făcut un eveniment din prezența românească la Bienala de la Veneția, în ultimii ani, nu i-aş omite pe Ștefan Constantinescu, Ciprian Mureșan, Ion Grigorescu, Alexandra Pirici și Manuel Pelmuș, Adrian Ghenie, sau regretata Geta Brătescu”, a declarat, în deschiderea evenimentului, preşedintele ICR, doamna Liliana Țuroiu, subliniind şi faptul că „prima prezenţă individuală a României a fost în 1907, prin Fr. Storck, dar şi participarea în anul 1924 la ediţia realizată cu sprijinul principelui Carol, mai târziu regele Carol al II-lea”.
Proiectul câştigător, „Conversaţii neterminate asupra importanţei absenţei”, curatoriat de Cristian Nae, articulează poetic un spaţiu al dialogului în care se intersectează trei proiecte artistice individuale aparţinând unor artişti activi începând cu perioada anilor '80: Belu Simion Făinaru, Dan Mihălţianu şi Miklos Onucsan.
Curatorul expoziţiei, Cristian Nae a spus că una dintre lucrările centrale ale expoziţiei va fi „Monumentul pentru nimic”, care este format din mici găurele unde publicul este invitat să introducă petale de trandafiri.
„Lucrările care vor fi expuse nu vor fi prezentate în forma lor iniţială, a momentului creaţiei, ci vor fi readaptate, ajustate, la specificul spaţial al Pavilionului, pentru că ele trebuie să conţină un element de interogare, acela cu privire la imaginea prin intermediul căreia o anumita ţară încearcă să se reprezinte”, a afirmat Cristian Nae.
România va prezenta expoziţia în două spaţii distincte: în Pavilionul României din Giardini della Biennale, edificat în 1938 pentru participarea ţării noastre la Bienala de la Veneţia, şi în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, inaugurat în 1930 de către Nicolae Iorga.
„Unfinished Conversations on The Weight of Absence” a fost apreciat de comisia de selecție încă din prima etapă, datorită alegerii conceptului și artiștilor.
„Exponatele care compun conceptul artistic provoacă iubitorii de artă la un dialog intens între orizontul lor de aşteptare şi metaforele de la nivelul fiecărei lucrări”, a menţionat Alexandru Pugna, secretar de stat în cadrul Ministerul Culturii și Identității Naționale.
În opinia vicepreşedintelui Uniunii Artiștilor Plastici din România, Ioana Ciocan, prezenţa neîntreruptă a României la ediţiile Bienalei de la Veneţia reprezintă o formă de diplomaţie culturală: „Mă bucur că în ultima vreme aud din ce în ce mai des două cuvinte magice pe care doamna Preşedinte a ICR, Liliana Ţuroiu le subliniază: diplomație culturală. Este ceva esenţial şi mă bucur că este una din liniile pe care ICR, prin intermediul președintelui instituţiei, o menţionează. De fiecare dată când se colaborează cu o instituţie trebuie să se ajungă la nişte persoane care înţeleg că este necesar să reabilităm imaginea României în lume”.
Ediția din 2019 a Bienalei de Artă de la Veneția se va desfășura în perioada 11 mai – 24 noiembrie 2019, cu previzualizare pentru specialiști și presă în perioada 8-10 mai 2019.
La evenimentul de prezentare a proiectului ce va reprezenta România la Veneția au participat preşedintele ICR, Liliana Ţuroiu, secretarul de stat în Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Alexandru Pugna, Attila Kim - comisarul participării României la ediţia Bienalei de la Veneţia din acest an, Ioana Ciocan, vicepreşedinte a Uniunii Artistilor din România, Magda Radu, curator al expoziţiei Geta Brătescu- Apariţii şi numeroşi jurnalişti şi invitaţi ai Institutului Cultural Român şi ai celor două ministere.